Un brăilean de doar 14 ani este marele câștigător al emisiunii ”Românii au talent!”! Cristian-Andrei Ciaușu a impresionat o țară întreagă cu talentul său la nai! Vineri seara, în marea finală ”Românii au talent” 2024, acesta a oferit pe scenă, acompaniat de taraf, un spectacol extraordinar.
Publicul din Brăila, din țară și din străinătate l-a votat, adolescentul devenind campionul sezonului 14 al emisiunii-fenomen.
Cristian a descoperit naiul când avea 6 ani și jumătate, atunci când a fost diagnosticat cu astm. Mama lui a găsit un articol în care se spunea că instrumentele de suflat ajută la ameliorarea afecțiunii. A învățat să cânte singur la nai pentru că nu exista un profesor de specialitate în Brăila sau în județele învecinate. Nu știa cât este de bun până când, la 8 ani, a participat la prima competiție, unde a câștigat și trofeul. De atunci și până în prezent a adunat zeci de premii la concursuri și festivaluri, dar cântă și într-o orchestră profesionistă, fiind colaborator în Ansamblul Folcloric ”Doina Covurluiului” din Galați.
Cristian este elev în clasa a VIII-a la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”, iar în paralel studiază canto clasic la Școala Populară de Arte ”Vespasian Lungu”. Visul lui este să devină dirijor și să își înființeze propria orchestră. De aceea a învățat să cânte și la alte instrumente: caval, fluier, tilincă, fluier înghemănat, flaut și pian, iar în viitorul apropiat are în plan acordeonul și chitara.