Consumul de alcool este principala cauză a evenimentelor rutiere produse în weekend la Brăila. Cel mai grav dintre acestea a avut loc sâmbătă, în jurul orei 16.35, pe Calea Galaţi, unde un şofer aflat în stare de ebrietate a urcat, practic, cu maşina pe trotuar, accidentând grav un pieton, după care a părăsit locul faptei. Din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice, şoferul U.I., în vârstă de 46 de ani, din Brăila, a pierdut controlul autoturismului şi a surprins-o şi accidentat-o grav pe brăileanca C.I. de 55 de ani, care se deplasa pe trotuar. După producerea evenimentului, şoferul a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea poliţiştilor, fiind depistat, ulterior, pe strada Andrei Cocoş. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, rămânând internată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Duminică dimineaţa, la orele 8.05, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au depistat pe M.G. în vârstă de 53 de ani, din comuna Cazasu, în timp ce conducea autoturismul, pe Şoseaua Râmnicu-Sărat, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i s-a întocmit dosar penal.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.