Brăilean urmărit prin Interpol, extrădat din Germania | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean urmărit prin Interpol, extrădat din Germania

La sfârşitul săptămânii trecute, un brăilean urmărit prin Interpol şi capturat de autorităţile germane a fost adus în ţară sub escortă, din care a făcut parte şi un poliţist de la Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila.

Alexandru Daniel P. (21 de ani), era căutat din 2006, când împotriva sa Judecătoria Brăila a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind condamnat la 2 ani închisoare. Acesta, în perioada 12 - 16 iunie 2004, împreună cu alte persoane, a sustras în mod repetat, pe timp de noapte şi prin efracţie, mai multe bunuri din cinci autoturisme parcate pe raza municipiului, cauzând un prejudiciu de 2.154 lei. Deoarece a părăsit teritoriul României, sustrăgându-se executării pedepsei, în noiembrie 2006 a fost pus în urmărire la nivel naţional şi, ulterior, internaţional, prin Biroul Naţional Interpol, fiind astfel emis pe numele său mandat european de arestare. La datele de 25 ianuarie 2007 şi 18 decembrie 2007, Judecătoria Brăila a emis împotriva urmăritului alte trei mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi port fără drept al unui cuţit în locuri publice. De asemenea, Tribunalul Brăila l-a condamnat la 7 ani închisoare, pentru trafic de droguri, întrucât, în luna martie 2006, în repetate rânduri, a achiziţionat, cu ajutorul altor persoane, mai multe pastile ecstasy, incluse în categoria drogurilor de mare risc, în scopul revânzării acestora pe raza municipiului Brăila. "În urma verificărilor efectuate de judiciariştii de la Urmăriri s-a stabilit că, în anul 2006, suspectul a fugit din România, stabilindu-se în Spania şi, ulterior în Germania. Datele obţinute de poliţiştii brăileni şi mandatul european de arestare emis de autorităţile române au fost transmise autorităţilor din cele două state, prin intermediul Biroul Naţional Interpol şi, la data de 16 ianuarie, Alexandru Daniel P. a fost prins de poliţiştii nemţi în Frankfurt, în prezent, aflându-se încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro