Mergi la conţinutul principal

Brăilean prins cu 1.680 de pocnitori asupra sa

La data de 27 decembrie, la ora 11.30, o patrulă de jandarmi, care acţiona pe raza municipiului, s-a sesizat din oficiu că, pe strada 1 Decembrie 1918, se afla un bărbat care deţinea obiecte pirotehnice. Persoana în cauză a fost identificată ca fiind S.S. (36 de ani), din Brăila. Verificările au fost preluate de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase (BAESP), care au stabilit că brăileanul avea asupra lui 1.680 bucăţi pocnitori, categoria I, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. "Conform prevederilor Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive, este interzisă deţinerea de către persoanele fizice a obiectelor pirotehnice menţionate. S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere de obiecte pirotehnice, fără drept", a precizat agent principal Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În aceeaşi zi, în jurul orei 19.30, un echipaj de jandarmerie, aflat în misiune de patrulare, a depistat, în Parcul Monument, un tânăr care comercializa ilicit artificii. Asupra celui în cauză, I. Răzvan, de 19 ani, jandarmii au găsit 500 de artificii. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 1.000 lei. Ieri, în jurul orei 11.00, jandarmii au dat peste o tânără care oferea spre vânzare obiecte cu amestec pirotehnic.
Anina S. (de 16 ani) avea asupra sa 960 pocnitori - cls a II-a şi a fost depistată în apropierea Pieţei Halelor. Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, după care aceasta a fost predată lucrătorilor de poliţie în vederea continuării verificărilor. (A.M.)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro