Brăilean omorât în bătaie la o fermă din judeţul Vrancea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean omorât în bătaie la o fermă din judeţul Vrancea

Un brăilean a fost găsit mort vineri dimineaţă, la o fermă din comuna Moviliţa, judeţul Vrancea, după ce cu o noapte înainte petrecuse alături de doi colegi, deveniţi principalii suspecţi în acest caz.
Vasile Vlaicu (46 ani) a fost descoperit vineri, în jurul orei 11.00, fără suflare în patul din baraca unde locuia. Primele date ale anchetatorilor au arătat că în noaptea de 1 spre 2 mai, brăileanul a chefuit împreună cu doi colegi, iar la un moment dat, între aceştia a izbucnit o ceartă violentă.
Cadavrul brăileanului a fost găsit chiar de proprietarul fermei unde acesta lucra, pe corp fiind vizibile urme de o violenţă de neimaginat. Anchetatorii bănuiesc că acestea provin de la un corp contondent folosit de agresor sau agresori, cu care victima a fost lovită cu bestialitate, începând din zona capului şi până în zona picioarelor. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală (SML) Vrancea, unde urmează să fie autopsiat. Raportul legiştilor va stabili cu exactitate cauza morţii, însă după rănile de pe trup se pare că victima a murit din cauza bătăilor aplicate. Bănuielile anchetatorilor se îndreaptă către doi veri, vasluieni, cu care brăileanul locuia în incinta fermei. După cum a declarat proprietarul fermei, cei trei zilieri au fost angajaţi pentru muncile agricole din această perioadă. Cei doi vasluieni au primit banii pentru perioada muncită chiar în seara zilei de joi şi, cel mai probabil, cu o parte din ei au cumpărat de băut. Cei doi zilieri urmează a fi identificaţi şi audiaţi de procurori pentru a se stabili dacă au vreo legătură cu moartea brăileanului. Plecarea precipitată a celor doi a atras atenţia, mai ales că nimeni nu le ceruse acestora să părăsească ferma.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro