Doi brăileni s-au luat la harţă în timp ce se aflau într-un cafe-bar din municipiu, iar unul dintre ei a fost înjunghiat cu cuţitul. Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, însă nu a dorit să depună plângere împotriva agresorului.
În data de 14 decembrie, la ora 21.00, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat telefonic de către personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila cu privire la faptul că, la această unitate medicală, s-a prezentat brăileanul B.S., care suferise o plagă înjunghiată în zona hemitoracelui şi a braţului stâng. Cercetările desfăşurate de poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale au stabilit că victima a fost lovită cu cuţitul de numitul U.S. (50 de ani), din Brăila, în incinta unui cafe-bar, situat pe strada Siretului, pe fondul izbucnirii unui conflict spontan.
"Partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare 8-10 zile de îngrijiri medicale, însă a declarat că nu doreşte să depună plângere împotriva autorului pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Agresorului i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de port ilegal de armă albă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991(republicată).
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.