Brăilean cercetat pentru că a spart geamurile unui chioşc | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean cercetat pentru că a spart geamurile unui chioşc

Un brăilean în vârstă de 31 de ani este cercetat de poliţişti pentru că a distrus ferestrele unui chioşc. De altfel, bărbatul este suspectat că a spart şi geamurile unui "magazin de vise", reclamându-i apoi pe patronii acestuia că l-ar fi bătut.

Miercuri noapte, în jurul orei 00.50, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat că un bărbat a spart geamurile unui chioşc situat pe Calea Călăraşilor. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă şi au stabilit că principalul suspectul este Fănel Ciocoban (31 de ani) din Brăila, care, cu o seară înainte, l-a ameninţat pe proprietarul magazinului că va sparge geamurile societăţii. Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere şi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost comisă fapta. Reamintim că la sfârşitul lunii trecute, Ciocoban i-a acuzat pe patronii "magazinului de vise" din Bariera Călăraşilor că l-au bătut şi l-au tăiat la picior, pentru că s-a luat de angajata lor. De cealaltă parte, presupuşii agresori l-au reclamat pe acesta la Poliţie pentru că le-ar fi spart geamurile magazinului. Oamenii legii au deschis dosare de cercetare penală pe numele ambelor persoane care s-au reclamat reciproc, urmând să stabilească vinovăţia fiecăruia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro