Brăilean cercetat de poliţişti pentru trei distrugeri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean cercetat de poliţişti pentru trei distrugeri

În dimineaţa zilei de 14 octombrie, administratorul unei firme din Brăila a sesizat telefonic faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute au distrus butucul yală de la uşa de intrare în magazin, prin înfundarea acestuia cu adeziv. Poliţiştii au constatat, la faţa locului, că cele sesizate se confirmă şi au stabilit că prin acelaşi mod a fost înfundat şi butucul yală de la altă societate comercială. A fost identificat autorul faptelor, S.T. (22 de ani), din Brăila, care, în noaptea de 12 spre 13 octombrie a mai distrus butucul de la o societate comercială aflată în vecinătatea celorlalte două. În prezent, el este cercetat pentru infracţiunea de distrugere.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro