Brăilean campion la furturi în Spania, arestat la Chitila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean campion la furturi în Spania, arestat la Chitila

Urmărit internaţional pentru furturi comise în Spania, un brăilean de 46 de ani a fost depistat în judeţul Ilfov, unde îşi stabilise domiciliul. Individul căutat de autorităţile spaniole a fost arestat preventiv şi va fi extrădat.
Zilele de libertate ale brăileanului devenit campion la furturi au luat sfârşit în data de 8 mai, în jurul orei 11.00. Poliţiştii Biroului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, în colaborare cu poliţişti de la Poliţia oraşului Chitila, judeţul Ilfov, l-au depistat, la adresa din localitatea Chitila, pe Marian M. (46 de ani), din municipiul Brăila, urmărit la nivel naţional şi internaţional. "Acesta se sustrăgea punerii în executare a unui mandat european de arestare, emis de către autorităţile judiciare din Spania, pentru mai multe infracţiuni de furt, comise pe teritoriul acestui stat", a precizat agent şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Urmăritul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi. După cum se arată pe site-ul instanţei, faţă de urmăritul internaţional prins s-a dispus arestarea provizorie pe o durată de 15 zile, de la data de 9 mai şi până la data 23 mai 2015, inclusiv, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său de către autorităţile judiciare spaniole.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro