Brăilean arestat pentru furt calificat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean arestat pentru furt calificat

Sâmbătă, Judecătoria Brăila a emis un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, pentru brăileanul Marius G., în vârstă de 34 de ani, acuzat de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, inspector principal Jenel Şogor, în seara zilei de vineri, 23 ianuarie 2015, la ora 23:30 - în urma cercetărilor efectuate în cauzele înregistrate cu AN (autori necunoscuţi) - mai mulţi poliţişti de la Biroul Investigaţii Criminale s-au deplasat în municipiul Galaţi, pentru a-l reţine de un individ suspectat de furt.
"Sprijiniţi de poliţişti de la Biroul Poliţiei Rutiere Galaţi, aceştia l-au depistat în trafic pe Marius G., de 34 de ani, din Brăila, despre care existau indicii că a săvârşit o infracţiune de furt calificat într-o societate comercială din Brăila", ne-a precizat sursa citată.
Poliţiştii au stabilit că, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2015, suspectul a pătruns în incinta unei societăţi comerciale situată la parterul unui bloc de pe strada Şcolilor, prin forţarea uşii de tip termopan, iar din interior a sustras un laptop, un telefon mobil, peste 100 de pachete cu ţigări, pachete cu cafea, 10 cartele telefonice prepay, 5 sticle de whisky şi suma de 105 lei.
În momentul în care a fost depistat, asupra bărbatului au fost găsite telefonul mobil sustras, 12 pachete cu ţigări, suma de 220 euro şi 41 de lei, bunuri care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Prejudiciul total cauzat a fost estimat la 3.700 de lei.
Sâmbătă, în urma verificărilor efectuate, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de Marius G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore. Ulterior, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă, propunere promovată către Judecătoria Brăila. În aceeaşi zi, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.
Brăileanul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro