Pe timpul desfăşurării cercetărilor, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a rezultat ca minorul a fost agresat de trei persoane necunoscute, în timp ce se afla în scara unu bloc de pe Aleea Cocorilor. Ca urmare a loviturilor primite, victima a fost transportată şi internată la spital pentru îngrijiri medicale. A doua zi, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au stabilit că principalul suspect este Gabriel S. care, pe fondul izbucnirii unui conflict spontan, l-a lovit pe minor cu briceagul în zona abdominală şi cu picioarele la nivelul capului, producându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa, conform concluziilor medico-legale. "Faţă de agresor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat. În continuare se desfăşoară cercetări pentru depistarea lui Gabriel S., care se sustrage urmăririi penale", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.