• plecat pe front în ziua de 22 iunie 1941, sublocotenentul Ion Pascale a fost rănit de două ori în luptele purtate cu trupele sovietice •el s-a oferit voluntar, reuşind să reducă la tăcere două baterii de artilerie inamice, lângă Port Anapa • ofiţerul de cavalerie brăilean a primit Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a, “Coroana Românei” cu spade şi panglică de Virtute Militară şi Crucea de Fier germană, cele mai mari distincţii româneşti şi germane din al Doilea Război Mondial • a fost, de asemenea, cetăţean de onoare al Brăilei
General maior în retragere şi veteran al celui de-Al Doilea Război Mondial, brăileanul Ion Pascale, ofiţer al Regimentului 6 Roşiori, s-a numărat printre puţinii cavaleri ai Ordinului “Mihai Viteazul” - cea mai înaltă distincţie militară de război a României, instituită de însuşi Regele Ferdinand I Întregitorul. A fost o legendă vie a urbei, drept pentru care, în anul 1994, a devenit Cetăţean de onoare al Brăilei.
A luptat cu mult curaj în Războiul din Răsărit, fiind rănit de două ori, în decembrie 1942 (când a stat în spital trei luni) şi în aprilie 1944. Pentru faptele sale de arme, generalul Ion Pascale a primit Ordinul “Coroana României” cu spade şi panglică de Virtute Militară, clasa a II-a (iunie 1941), Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a (1943) şi Crucea de Fier, clasa a II-a (iulie 1942), fiind decorat de însuşi feldmareşalul Erich von Manstein, comandantul Grupului de Armate Sud. Ion Pascale a primit şi o diplomă de onoare în anul 2008, din partea Prefecturii Brăila, când, la 94 de ani, era cel mai vârstnic veteran de război brăilean. În acelaşi an, a fost înaintat la gradul de general maior (general cu două stele).
Între timp, cavalerul Ordinului “Mihai Viteazul” a trecut în veşnicie. Au rămas, însă, crâmpeie din faptele sale de arme, istorisite chiar de el, cu modestia caracteristică militarului care a înfruntat moartea.
Redăm, în rândurile care urmează, frânturi din jurnalulul generalului maior (ret.) Ion Pascale, de pe strada Griviţei, omul care i-a bătut pe ruşi cu propriile arme şi care a salvat un regiment întreg, reducând la tăcere două baterii de artilerie grea sovietice.
“Altceva nu mai aveam de făcut decât aruncarea grenadelor şi lupta la baionetă”
“În ziua de 31 august/1 septembrie 1942, fiind cu Regimentul 6 Roşiori în Crimeea şi intrând prin Istmul Pericop, am fost încercuiţi de trupele ruseşti care erau instalate pe litoralul Mării Negre, în vederea unei eventuale debarcări a trupelor româneşti. Trupele ruseşti erau instalate în Crimeea cu o armată întreagă şi cu artilerie grea îndreptată spre mare. În noaptea de 31 august 1942, o parte din tunurile de coastă erau îndreptate înspre noi, cu scopul de a distruge regimentul”, povesteşte generalul Ion Pascale în jurnal.
În aceste împrejurări, colonelul Cornea, comandantul detaşamentului compus din Regimentele 6 şi 10 Roşiori, a solicitat un ofiţer voluntar care să cerceteze poziţiile inamicului şi să-i anihileze tunurile. “M-am oferit eu voluntar”, avea să spună, mai târziu, sublocotenentul Ion Pascale.
Însoţit de un pluton din Escadronul II Cavalerie şi o grupă de mitraliere din Escadronul lt. Nicolau, au urcat în autovehiculele de luptă pe care le aveau la dispoziţie şi s-a îndreptat către inamic, pe direcţia Varenikovskaia-Crasnîi Gostagai-Port Anapa. După câteva sute de metri, românii au intrat direct sub tirul artileriei grele, de 150 mm, ruseşti. Pascale nu s-a pierdut cu firea:
“M-am oprit, am debarcat ostaşii şi i-am împrăştiat în terenul care era plantat cu vie, astfel că aveam oarece camuflaj. După ce am stabilit direcţia din care erau trase proiectilele, am dat ordin de instalare în poziţie. Proiectilele treceau acum mai departe, spre eşalonul nostru instalat într-o vâlcea. După o consfătuire cu comandanţii de grupă şi sergentul de la grupa de mitraliere, am hotărât să pornim la atac, lăsând ca sarcină grupei de mitraliere de a trage încontinuu”.
După câteva sute de metri, Pascale şi camarazii săi au nimerit exact în mijlocul bateriei inamice. “Altceva nu mai aveam de făcut decât aruncarea grenadelor şi lupta la baionetă”, avea să relateze veteranul de război.
Confruntarea a fost una scurtă şi brutală; luaţi prin surprindere, speriaţi de moarte, ruşii n-au apucat să tragă niciun foc de armă. Cei care n-au fost ucişi, s-au predat românilor conduşi de slt. Ion Pascale.
Captura era însă una foarte importantă: bateria de coastă capturată apăra litoralul Mării Negre, fiind aprovizionată cu vagoane întregi de muniţie depozitată în subteran.
Pascale nu s-a mulţumit cu atât, ci a mers mai departe. Nefiind artilerist, a încercat să ceară ajutorul ruşilor rămaşi în viaţă, pentru a încărca tunurile capturate şi pentru a reduce la tăcere a doua baterie inamică, ce ţinea sub foc regimentul. Menţionăm că o baterie de artilerie avea în componenţă între 6 şi 12 tunuri sau obuziere. “Am încercat să ne folosim de ei la încărcarea proiectilelor cu trotil. Din cunoştinţele pe care le aveam, am încercat să folosim una dintre piese prin ochire directă pe ţeavă (...) În flancul drept, ruşii mai aveau o baterie de artilerie pe care o foloseau asupra regimentului nostru. După câteva proiectile trase în mare, prin reglare, am reuşit să lovim şi a doua baterie inamică, reducând-o la tăcere. După această ispravă, a venit în mijlocul nostru colonelul Cornea, care ne-a felicitat pentru fapta de arme săvârşită, deoarece am fost primele trupe româneşti care au atins ţărmul Mării Negre şi am cucerit Portul Anapa”.
Dar colonelul Cornea a făcut mai mult decât atât. L-a propus pe brăilean pentru a fi decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”. Iată ce spune Cornea în propunerea înaintată eşalonului superior: “În acţiunea de urmărire a inamicului de-a lungul litoralului Mării Negre, pe direcţia Varenikovskaia-Crasnîi Gostagai-Port Anapa (Regiunea Krasnodar, URSS - n.r.) sublocotenentul Pascale Ion s-a remarcat în zilele de 31 august - 1 septembrie 1942, când, formând ariergarda regimentului, primeşte ordin să atace rezistenţele inamicului din faţă, cu care se găsea în contact, pentru a degaja regimentul. Ofiţerul, trecând la execuţie, respinge primele elemente inamice, reuşind, în mai puţin de o oră, prin lupte înverşunate corp la corp, să pună stăpânire pe o baterie grea inamică, capturând tunurile intacte, inclusiv aparatele de ochire şi o cantitate enormă de muniţie. Din proprie iniţiativă şi cu un calm desăvârşit, sublocotenetul Pascale foloseşte imediat tunurile capturate, trăgând asupra unei baterii de coastă care, din flanc, de pe litoral, ţinea sub focul ei întregul regiment, în satul şi la intrarea în satul Olhova, şi reuşeşte să o reducă la tăcere” (Publicat în Monitorul Oficial nr. 246 din 20 oct. 1943).
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi de război. Circa 92.000 de militari şi-au găsit sfârşitul în acest conflict sângeros. În anul 2018, mai erau în viaţă, în toată ţara, 8.300 de veterani de război, 250 de văduve de război şi 63.000 de văduve de veterani de război.
