Mergi la conţinutul principal

Brăila, sufocată de maşini

* în 2010, brăilenii au cumpărat mai puţine maşini noi, preferând să dea mai puţini bani pe maşini second-hand * primarul Brăilei, Aurel Simionescu ne-a declarat că, potrivit ultimelor calcule, modernizarea Bulevardului Dorobanţi şi a Străzii Griviţa va duce la suplimentarea parcărilor cu aproximativ 500 de locuri * de asemenea, edilul-şef a adăugat că, până în 2012, fondul de parcări e posibil să se extindă cu încă 2.000 de locuri

În ciuda crizei financiare, brăilenii nu renunţă la ideea de a-şi cumpăra autoturisme, chiar dacă majoritatea sunt la mâna a doua. La sfârşitul anului trecut, la nivelul judeţului nostru erau înmatriculate peste 64.000 de vehicule, din care peste 50.000 erau autoturisme, numărul fiind în creştere faţă de anii trecuţi. De exemplu, la sfârşitul anului 2007, la Brăila erau cu 11.635 mai puţine vehicule decât la finele lui 2010.

Situaţia este similară şi la nivel naţional. Potrivit datelor prezentate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), parcul auto din România a atins un nou maxim istoric la final de 2010, aproape 5,42 milioane vehicule, cu 100.000 mai multe decât acum un an. Ca vechime, 638.000 de vehicule motorizate erau mai noi de doi ani, 1,28 milioane aveau între 6 şi 10 ani vechime, iar 932.000 erau mai vechi de 20 de ani. Per total, datele arată că 2,3 milioane de vehicule au mai mult de zece ani vechime.

Astfel, la Brăila erau înmatriculate la finele anului trecut 64.231 vehicule, din care 51.613 erau autoturisme. Cele mai multe, respectiv 43.252 sunt pe benzină şi numai 17.613 sunt pe motorină. Din totalul maşinilor, doar 5.936 sunt relativ noi, având o vechime între 0 şi 2 ani, în timp ce 14.233 au vechime între 6 şi 10 ani, iar 13.488 sunt mai vechi de 20 de ani. La sfârşitul lui 2009, numărul vehiculelor înmatriculate la Brăila era cu 2.326 mai mic (61.905), cele mai multe, respectiv 14.149, fiind mai vechi de 20 de ani. În 2008, la Brăila erau înmatriculate 58.335 de vehicule. Totuşi, în 2008, brăilenii şi-au achiziţionat mai multe autoturisme noi, un număr de 8.460 având vechime între 0 şi 2 ani. Cea mai mare creştere în ceea ce priveşte numărul de vehicule s-a înregistrat faţă de anul 2007. Atunci, la Brăila erau înregistrate 52.596 de vehicule, din care 41.983 autoturisme, cu 11.635 mai puţine faţă de anul 2010. Numărul vehiculelor cu vechime între 0 şi 2 ani era în urmă cu trei ani de 7.308, mai mare faţă de anul trecut, ceea ce arată clar că posibilităţile financiare ale brăilenilor au scăzut.

Din datele DRPCIV reiese că în Bucureşti sunt înscrise 1,17 milioane vehicule, iar în judeţele mari, precum Timiş şi Cluj, se trece de 200.000. La polul opus se află Tulcea, unde sunt înmatriculate 40.000 de vehicule.

În 2010, prin programul Rabla au fost casate mai bine de 180.000 de maşini vechi, iar pe de altă parte s-au înmatriculat 95.000 de maşini noi şi peste 210.000 maşini second-hand.

2.000 de locuri de parcare ar putea fi amenajate până în 2012

Creşterea numărului de maşini pe şoselele Brăilei scoate, însă, la iveală o problemă care vizează infrastructura municipiului, şi anume faptul că fondul de parcări disponibil la ora actuală nu poate face faţă fluxului de automobile. În legătură cu această chestiune, l-am contactat telefonic pe Aurel Simionescu, primarul Brăilei, pentru a ne explica dacă autorităţile municipale au vreun plan de acţiune pentru a putea echilibra acest decalaj. Edilul-şef ne-a declarat că, potrivit ultimelor calcule, modernizarea Bulevardului Dorobanţi şi a Străzii Griviţa va duce la suplimentarea parcărilor cu aproximativ 500 de locuri, la care se vor mai adăuga spaţiile de parcare pe care autorităţile intenţionează să le amenajeze în cartierele de blocuri.

De asemenea, Simionescu a precizat că, până în 2012, fondul de parcări e posibil să se extindă cu încă 2.000 de locuri.
"Conform calculelor noastre, lărgirea Griviţei şi modernizarea Bulevardului Dorobanţi vor asigura în jur de 500 de locuri de parcare. De asemenea, ne propunem să mai construim câteva parcări şi în cartierele de blocuri, numai că trebuie să păstrăm loc şi pentru spaţiile de joacă. De asemenea, nu trebuie să intrăm prea mult nici în spaţiul verde. În perioada 2011-2012, sper ca fondului actual de parcări să i se mai adauge de 2.000 de locuri", a declarat Simionescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro