Brăila Science Festival. Fascinanta lume a ştiinţelor, dincolo de teorie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila Science Festival. Fascinanta lume a ştiinţelor, dincolo de teorie

• sute de curioşi au venit sâmbătă la primul festival de ştiinţe din Brăila, organizat la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu” • peste 80 de elevi şi studenţi voluntari au avut misiunea de a le arăta copiilor latura practică şi distractivă a ştiinţelor, totul prin intermediul jocurilor şi experimentelor 

 

Fizica, chimia, biologia, astronomia, matematica, informatica şi robotica nu au fost niciodată mai fascinante ca la Brăila Science Festival! Organizat sâmbătă la Colegiul Naţional “Nicolae Bălcescu”, primul festival de acest gen din oraşul nostru a reuşit să îşi atingă scopul, acela de a stârni interesul copiilor pentru ştiinţă şi tehnologie prin intermediul aplicaţiilor practice. Concret, prin zecile de jocuri şi experimente participanţii au văzut că în spatele teoriei care se predă în şcoli se ascunde multă distracţie. Spre exemplu, copiii care au trecut pe la atelierul de Matematică-informatică au aflat că la baza unui simplu joc cu bomboane de ciocolată se află un algoritm sau că pot realiza o hologramă doar cu o carcasă de CD şi un telefon. La atelierul de Chimie vizitatorii au învăţat să facă “pastă de dinţi pentru elefanţi” folosind apă oxigenată, detergent lichid de vase, drojdie şi apă. La atelierul de Biologie copiii au putut învăţa despre noduri şi suturi chirurgicale şi au văzut cum se fac disecţiile, în timp ce la cel de Astronomie au pătruns în lumea galaxiilor. Un alt atelier care i-a uimit pe cei mici a fost cel de robotică, unde au văzut “la lucru” un robot construit din lego sau casca din lego care îi avertizează pe nevăzători când se află în apropierea unui obstacol.

Toate acestea şi multe altele au putut fi descoperite sâmbătă la festival iar cei care au avut grija să le stârnească curiozitatea participanţilor pentru ştiinţe au fost peste 80 de voluntari brăileni, mare parte dintre ei olimpici naţionali şi internaţionali. Vorbim despre studenţi de la Universităţile din Oxford şi Manchester, de la Politehnică şi facultăţile de Medicină din Cluj şi Bucureşti şi de elevi de la liceele “Bălcescu”, “Murgoci”, “Iorga”, Arte şi “Cerna”. Iar un alt lucru interesant la acest festival este că studenţii au jucat rolul de mentori pentru elevii de liceu cărora le-au arătat diverse experimente, iar elevii le-au transmis apoi copiilor care au venit la Colegiul “Bălcescu”.

Pentru fiecare dintre voluntari festivalul a reprezentat o experienţă inedită şi fiecare a încercat să le transmită celor mici din pasiunea lor.

“Mi-a plăcut ideea festivalului, mai ales că aici copiilor le sunt prezentate lucruri care nu se văd în general. Mulţi când aud de ştiinţe se gândesc că e multă teorie, e greu, însă aici au văzut partea practică şi cât de frumos e în realitate. Au văzut că există şi distracţie, nu doar cărţi plictisitoare. Iar copiii au fost cu toţii minunaţi, fericiţi şi interesaţi, bineînţeles. Sper că am reuşit să inspirăm măcar câţiva copii spre programare sau construcţii sau ceva legat de robotică. Eu am speranţe că am făcut asta”, ne-a spus Mario Canevici, elev la Colegiul “Murgoci”, membru al echipei de robotică “Velocity”.

Şi nu doar copiii s-au arătat interesaţi de acest festival, ci şi mulţi adulţi, după cum ne-au mărturisit voluntarii.

 “Nu mă aşteptam să vină atât de multă lume! Au venit de la copii de grădiniţă la persoane în vârstă, care erau foarte curioase. Noi am avut jocuri interactive şi de logică iar scopul nostru a fost să le trezim curiozitatea. Şi adulţii mi-au spus că apreciază ceea ce am făcut noi că ei când erau mici nu aveau astfel de evenimente”, ne-a declarat Gabriel Moise, fost elev al Colegiului “Bălcescu”, în prezent student la Oxford.

Însă nu doar elevi şi studenţi brăileni s-au implicat în organizarea acestui festival, ci şi olimpici din Galaţi. Este vorba despre Daria Teodora Hărăbor, Fabrizzio Jiglău, ambii campioni la astronomie.

“Sper că am reuşit să oferim o imagine copiilor şi părinţilor despre cum ar trebui să arate teoria şi practica în şcoli”

Prima ediţie Brăila Science Festival nu ar fi fost un succes fără implicarea lui Cezar Barbu, cel de la care a pornit iniţiativa organizării acestui eveniment. Fost elev al Colegiului “Bălcescu” şi olimpic la biologie, tânărul a studiat Ştiinţe Fiziologice în Marea Britanie şi spune că acolo a văzut cât de mult accent se pune pe partea practică, lucru pe care şi-l doreşte să îl vadă şi în şcolile noastre. 

“Sper că am oferit părinţilor şi copiilor o imagine despre cum ar trebui să fie legate teoria şi practica în şcoli. Am vrut ca cei mici şi părinţii lor să plece acasă cu imaginea că ştiinţa este ceva practic, ceva util şi uşor de înţeles, bine, cu un anumit efort, ceva care fac cu plăcere şi în care nu trebuie să te limitezi doar la ce scrie un profesor la tablă. Copiilor li se par grele materii precum fizica, chimia etc. pentru că în marea majoritate a şcolilor ele sunt limitate la noţiuni teoretice şi nu văd partea practică şi partea de joacă. Nu apucă să simtă acţiunea de a descoperi, de a pune întrebări, care este esenţială în ştiinţe. Şi astfel ei nu realizează că de fapt ştiinţa e un mod de a gândi, un proces, nu doar un set de noţiuni teoretice. Cred că dacă s-ar face mai multă practică mulţi copii ar scăpa de frică că sunt materii grele”, ne-a spus acesta.

Iar tânărul nu are de gând se se oprească aici, dorinţa lui fiind ca Brăila Science Festival să devină o tradiţie şi în şcoli să existe cu adevărat o conexiune între teorie şi practică. 

“Eu cred că toată chestia aceasta este un maraton. Noi am făcut o dată, am încercat, am văzut ce se face bine, ce putem să îmbunătăţim, dar aş vrea ca tipul acesta de evenimente să devină o tradiţie la noi în Brăila şi în Galaţi. Eu o să continui! Faptul că eşti olimpic pune o responsabilitate pe umerii tăi că trebuie să dai din cunoştinţele pe care le ai celor care vin din urmă, elevilor mai mici sau celor care poate nu au avut un profesor bun şi au căpătat o repulsie faţă de o anumită materie din acest motiv. Sau o altă problemă e legată de manual. Şi în cazul meu, şi în cazul multora, la un moment dat biologia e văzută ca ceva super greu, toceală, dar pentru că aşa e manualul, nu pentru că aşa e biologia. Eu vreau să arăt că nu e asta realitatea! Noi am făcut un pas mic dintr-o mie şi ceva de paşi pe care îi avem de parcurs pentru ca ştiinţele să fie predate altfel. Sper să motivez şi alţi studenţi şi absolveni de liceu care au văzut că se poate şi altfel să se implice”, conchide Cezar.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro