Mergi la conţinutul principal

Brăila mai curată. 16 tone de deșeuri colectate din 34 de UAT-uri

* în mai puțin de o lună de zile de la debutul campaniei de ecologizare ”Curățăm România”, în județul Brăila s-au mobilizat peste 300 de voluntari din 34 de localități pentru curățenia generală * campania va continua până la sfârșitul lunii mai, după cum anunță Agenția pentru Protecția Mediului Brăila

 

Curățenie generală în 34 de sate și comune din județul Brăila de la debutul campaniei de ecologizare demarată la nivel național. Acțiunea face parte din proiectul intitulat sugestiv ”Curățăm România” care implică reprezentanți ai autorităților publice locale cu scopul de a identifica și igieniza zonele cu probleme de pe raza unităților administrativ teritoriale.

Numai la Brăila, în mai puțin de o lună de zile s-au mobilizat peste 300 de persoane, printre care și elevi, de pe raza a 34 de UAT-uri, participanți de toate vârstele, care au reușit să colecteze, în total, aproximativ 16 tone de deșeuri.

Potrivit unei centralizări transmise de Prefectura Brăila, cele mai mari cantități de deșeuri au fost strânse în localitățile Bărăganul, de unde s-au colectat 3.000 kg de deșeuri reciclabile și alte materiale, Galbenu, unde au fost colectate 2.000 kg de material aluvionar de pe islazul comunal, dar și materiale reciclabile, Râmnicelu, unde s-au strâns 1.500 kg de deșeuri, Racovița, Surdila Găiseanca și Tufești, de unde au fost colectate  câte 1.000 - 1.050 kg de deșeuri reciclabile și materiale de construcții.

”Curățăm România” este o campanie care se adresează tuturor românilor, de la copii, la cei maturi, din toate gospodăriile și din toate colțurile țării, care își propune educarea comunităților și îmbunătățirea nivelul de trai al populației. Totodată, acest proiect este un semnal și un apel ferm către autoritățile centrale, locale pentru a curăța străzile, orașele, satele, comunele afectate de poluare cu deșeuri, o responsabilitate pe care o aveau oricum primarii, doar că acum vor putea primi și bani pentru proiectele eligibile în acest sens.

Campania de ecologizare va continua până la sfârșitul lunii mai, după cum a anunțat Agenția pentru Protecția Mediului Brăila, timp în care se pot alătura acțiunii și celelalte UAT-uri din județ care nu s-au înscris până acum în acest proiect.

Amintim că la Brăila, o acțiune similară a avut loc la finele lunii aprilie, pentru ecologizare în zona pădurii Lacu Sărat și a Plajei Lipovenești, la care au participat comisarii Gărzii de Mediu Brăila, silvicultori, voluntari din cadrul UAT Chiscani, dar și polițiști locali.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro