Mergi la conţinutul principal

Brăila găzduieşte, astăzi, prima întâlnire, după alegerile locale, a primarilor regiunii de Sud-Est

Primarii din Galaţi, Focşani, Buzău, Constanţa şi Tulcea se află, astăzi, la Brăila alături de edilul-şef al municipiului, Marian Dragomir, pentru a participa la o întâlnire comună. Anunţul a fost făcut în această dimineaţă de către primar, în cadrul unei conferinţe de presă, cu precizarea că întâlnirea are ca scop principal stabilirea unui plan comun pentru regiunea din Sud - Estul României. „Astăzi avem la Brăila programată o întâlnire a primarilor de municipii din Sud - Estul României, pentru a ne cunoaşte, pentru a stabili o punte de legătură între noi, în vederea susţinerii unor proiecte comune în viitor. Această întâlnire se desfăşoară la Brăila şi urmează ca lucrurile să fie demarate în perioada următoare pe ceea ce înseamnă reprezentarea şi lobby-ul comun pe anumite proiecte care interesează această zonă a noastră. Este o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România şi are loc la pontonul care are a fost realizat pe FLAG", a declarat Dragomir. Sursa citată a ţinut să sublinieze că întâlnirea nu este una deschisă publicului, astfel că nici presa locală nu are acces.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro