Mergi la conţinutul principal

Brăila, fruntaşă în Top 300 Cuţitari

Băi, ia mai lăsaţi-mă în pace cu Top 300 miliardari, milionari şi alţi bogătani căci nu banii sunt totul pe lumea asta. Am văzut că Brăila a ieşit în 2018 din Top 300 Capital, la capitolul firme performante şi câţiva amici ai mei au început iar cu discusul ăla patetic cum că ne ducem la vale ca oraş, că o să ne mănânce sărăcia.

Nu, nu e deloc aşa. Brăila încă stă bine, încă este prezentă în discuţiile purtate la nivel naţional. Se aude de Brăila de la Tulcea până în Satu Mare şi de la Suceava până-n Mehedinţi. Suntem peste tot acasă, vorba suporterilor rapidişti!

De exemplu, într-un alt top, care are legătură cu îndemânarea, nu cu făcutul banilor, Brăila stă foarte-foarte bine. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de Asociaţia Cuţitarilor Profesionişti din România, Brăila are nu mai puţin de 27 de cetăţeni în Top 300 Cuţitari. Este vorba despre oameni care au realizat ceva în viaţă, adică au înjunghiat măcar un porc de Crăciun. Ştim cu toţii că nu oricine poate “rezolva” un porc decât dacă ştie să ţină foarte bine cuţitul în mână.

Treptat, existenţa brăilenilor a început să depindă tot mai mult de cuţit. Dacă acum 100 de ani, brăilenii doar tăiau stuful cu cuţitul, în ziua de azi ei îşi rezolvă până şi cele mai banale probleme cotidiene cu cuţitul.

Practic, cuţitul a devenit un accesoriu, un soi de uniformă pe care brăilenii o poartă cu mândrie şi de care se folosesc în aproape orice împrejurare: pe stradă, în parcuri, în cluburi, ba chiar şi în autobuze. Oriunde există mai mult de un om, cu siguranţă există şi cel puţin două cuţite.

Prin urmare, nu e de mirare că Brăila a ajuns să aibă 27 de concetăţeni în Top 300 Cuţitari. Nu avem deocamdată informaţii dacă pe primul loc în acest top este chiar un brăilean de-al nostru pentru că la închiderea ediţiei am aflat că realizatorul topului a fost înjunghiat de un individ care apoi i-a strigat “Care te-a c••at, care te-a-mbrăcat!”. (Jack Spintecătorul)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro