* cu o promovabilitate înainte de contestații de 86,4%, Brăila ocupă locul 2 în ierarhia națională, după județul Cluj * este pentru al optulea an la rând în care județul nostru se clasează pe podium la acest examen * s-a obținut o singură medie de 10, performanța fiind reușită de Elena Gabriela Dragomir de la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” * rata de promovare pe țară este de 76,80%
Primele note obținute de elevii brăileni la Evaluarea Națională au fost afișate ieri. Înainte de contestații, Brăila are o promovabilitate de 86,4%, procent cu care ocupă locul 2 în ierarhia națională. Trebuie spus că acesta este al optulea an consecutiv în care județul Brăila se află pe podium în ceea ce privește rezultatele la acest examen, mulți ani fiind chiar pe primul loc. De altfel, față de rezultatele de anul trecut de la Evaluarea Națională, Brăila a urcat un loc în clasament, iar promoabilitatea este asemănătoare (86% promovabilitate în 2020 și locul 3 pe țară).
Conform rezultatelor înainte de contestații afișate ieri, pe primul loc se află județul Cluj - 88,6%, pe locul 3 municipiul București - 85,2%, urmat apoi de Galați - 81,7% și Prahova - 81,1%. La coada clasamentului se află Teleorman - 64,9% și județele Călărași și Giurgiu - 65%.
Trebuie spus că rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat și comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Conform informațiilor puse la dispoziție de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila, la examenul de Evaluare Națională de anul acesta s-au înscris 1.844 de candidați, însă doar 1.689 candidați s-au prezentat la ambele probe. Din totalul celor prezenți, un număr de 1.459 candidați (86,4%) au obținut medii mai mari sau egale cu 5. Statistica pe medii se prezintă astfel: 234 candidați (13,8%) au medii între 9 și 10, 341 candidați (20,2%) au între 8 și 8,99, 312 candidați (18,5%) au între 7 și 7,99, 318 (18,9%) între 6 și 6,99, iar 254 (15,1%) între 5 și 5,99. Înainte de contestații, cifrele arată că un număr de 230 absolvenți de gimnaziu nu au promovat examenul, cei mai mulți - 165 candidați -cu medii între 4 și 5.
Conform rezultatelor inițiale doar un singur candidat a reușit să obțină media 10. Este vorba despre Elena Gabriela Dragomir, absolventă a Colegiului Național “Nicolae Bălcescu”. Aceasta este laureată la concursuri și olimpiade de matematică și fizică, fiind pasionată și de calculatoare.
Trebuie precizat că numărul mediilor de 10 este posibil să crească după soluționarea contestațiilor.
Școli din Brăila cu promovabilitate 100%
Așa cum reiese din informațiile puse la dispoziție de ISJ Brăila, anul acesta, din cele 86 de unități de învățământ în care elevii au susținut examenul, 35 școli au o rată de promovare de peste 90%.
Școlile și liceele cu toți elevii promovați sunt: Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, Colegiul Național Pedagogic “Dumitru Panaitescu Perpessicius”, Liceul Teoretic “Constantin Angelescu” Ianca, Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială “Alexsandr Sergheevici Pușkin”, Școala Gimnazială “Aurel Vlaicu”, Școala Gimnazială “Bărăganul”, Școala Gimnazială Cazasu, Școala Gimnazială Chiscani, Școala Gimnazială “Ion Luca Caragiale”, Școala Gimnazială Mircea Vodă, Școala Gimnazială Movila Miresii, Școala Gimnazială “Nedelcu Chercea”, Școala Gimnazială Râmnicelu, Școala Gimnazială “Sfântul Andrei”, Școala Gimnazială “Vasile Băncilă” Scorțaru Nou. Trebuie precizat că cele mai bune rezultate, dacă ne uităm pe mediile obținute, sunt la Colegiul Național “Gh. M. Murgoci”, acolo unde 22 din cei 32 de elevi care au susținut examenul au medii peste 9, iar alți 8 au medii între 8 și 9.
Promovabilitate de peste 90% au avut următoarele unități de învățământ:
Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” - 97,83%, Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” - 97,37%, Școala Gimnazială “Vlaicu Vodă” - 97,37%, Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri” - 97,14%, Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” - 96,36%, Colegiul Național “Ana Aslan” - 96,15%, Școala Gimnazială Vădeni - 91,67%, Școala Gimnazială “Mihu Dragomir” - 96%, Școala Gimnazială “Radu Tudoran” - 95,83%, Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” - 94,74%, Liceul de Arte “Hariclea Darclee” - 93,44%, Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” - 92%, Școala Gimnazială “Ion Creangă” - 91,67%, Școala Gimnazială “George Coșbuc” - 90,91%, Școala Gimnazială Mihai Bravu - 90%, Școala Gimnazială “Nicolae Gheorghe Mărașu” - 90%, Școala Gimnazială Roșiori - 92,86% și Școala Gimnazială Victoria - 90%.
Doar șapte unități de învățământ din totalul celor 86 din Brăila au o rată de promovare sub 50%, acestea fiind: Școala Gimnazială Viziru - 42,86%, Școala Gimnazială Vișani - 40%, Liceul Teoretic “G. Vâslan” Făurei - 30,77%, Școala Gimnazială “Nikos Kazantzakis” - 28,57%, Școala Gimnazială Tătaru - 25%, Școala Gimnazială Măgureni - 0% (doar doi candidați înscriși și nici unul nu s-a prezentat la examen), Școala Gimnazială “Dr. Luca” - 0% (un singur candidat înscris care nu a promovat examenul).
Promovabilitate mai mare la Limba română
Datele transmite de ISJ Brăila arată că elevii brăileni s-au descurcat bine atât la română, cât și la matematică. Astfel, la proba de Limba și literatura română,
rata de participare a fost de 91,81%: 1.693 candidați prezenți dintr-un total de 1.844 candidați înscriși la examenul de evaluare națională. În ceea ce privește notele obținute, rezultatele înainte de contestații arată că 1.574 candidați (93,03%) au luat note peste sau egale cu 5, iar 7 candidați au obținut nota 10 (zece). La Matematică, rata de participare a fost de 91,59% - 1.689 candidați prezenți din cei 1.844 candidați înscriși la examenul de evaluare națională. Aici promovabilitatea este mai mică, mai exact de 75,96%, doar 1.283 candidați reușit să obțină note peste sau egale cu 5 (cinci) 1.283 candidați (75,96%). Au fost și 13 candidați care au obținut nota 10 (zece).
76,80%, promovabilitatea pe țară
Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, rata de participare la examenul de Evaluare Națională a fost de 93,9%: 123.122 de candidați prezenți (dintr-un total de 131.179 de absolvenți înscriși). Dintre candidați prezenți, 76,80% au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare în ușoară creștere, comparativ cu anul trecut (76,10% în 2020). S-au obținut 120 de medii de 10, cele mai multe s-au obținut în județele Cluj - 15 medii, București - 13 medii, Timișoara - 8 medii și Iași - 7 medii.
La proba de Limba și literatura română, 83,9% dintre candidați au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 467 de candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 67,4% dintre candidați au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 1.439 de candidați au obținut nota 10 (zece). La proba de limbă și literatură maternă, 95,9% dintre candidați au obținut note peste sau egale cu 5, iar 123 de candidați au obținut nota 10.
La nivel național s-au înregistrat 5 tentative de fraudă, candidații fiind eliminați din examen iar lucrările lor au fost notate cu 1.
Contestațiile se pot depune și astăzi
Candidații nemulțumiți de notele obținute au putut depune ieri contestații în intervalul orar 16,00-19,00, lucru pe care îl pot face și astăzi, între orele 8,00-12,00. Soluționarea se va face în perioada 30 iunie-4 iulie 2021. Potrivit metodologiei, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele inițiale. Dacă se observă o diferență mai mare de un punct, se numește o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi și cea finală. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 4 iulie 2021.
La fel ca la afișarea rezultatelor inițiale, comunicarea mediilor finale se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.
Absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza/participa la probele de examen pot susține aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5-12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie - 2 iulie). Dacă aceștia au participat la una sau mai multe probe de examen, dar nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele desfășurate în perioada 22-25 iunie 2021.
Ce rezultate au obținut elevii brăileni anul trecut?
Procentul de promovabilitate de anul acesta este asemănător cu cel de la Evaluarea Națională din 2020, atunci când rata de promovare înainte de contestații a fost de 86%. Brăila s-a clasat pe locul 3 în ierarhia națională, pe primul loc fiind tot Clujul, cu o promovabilitate de 88,7%, iar pe doi Bucureștiul, cu 87.6%. Ca și acum, pe locul patru s-a situat Galațiul - 80,8%.
Trebuie spus însă că la Evaluarea Națională de anul trecut au fost mult mai mulți absolvenți care au susținut examenul: 2.218 candidați, din care 1.907 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci). De asemenea, tot anul trecut au fost mult mai multe medii de 10, 9 absolvenți de gimnaziu reușind această performanță, conform rezultatelor afișate înainte de contestații.
La proba de Limba și literatura română s-au obținut 2.067 note peste sau egale cu 5 (cinci), adică un procent de 93%, iar 46 candidați au fost notați cu 10 (zece). La proba de Matematică, 1.797 candidați (81%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 58 de candidați au obținut nota 10 (zece).
Mai trebuie spus că anul trecut au fost mult mai multe medii mari față de anul trecut, iar cum din această toamnă sunt disponibile doar 26 de locuri într-o clasă de liceu, față de 28 anul trecut, fiecare sutime va face diferența la admiterea în învățământul liceal.