Brăila de poveste | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila de poveste

* sunt vizate bisericile vechi, obiceiurile şi tradiţiile etniilor reprezentative, centrul vechi şi peisajele oferite de Dunăre * întreg proiectul costă 1 milion de lei, iar grosul banilor provine din fonduri nerambursabile, atrase de la Uniunea Europeană

Peste câteva zile, Brăila va fi un adevărat centru de interes pentru miniştri români, ambasadori, consuli, primari ai oraşelor cu care suntem înfrăţiţi - Bursa din Turcia, Argostoli din Grecia, Plevna şi Shumen din Bulgaria -, directori ai Caselor de Cultură din toată ţara. Toţi aceştia au fost invitaţi în cadrul proiectului "Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi", iniţiat de Primăria Brăila. Este primul proiect de promovare a Brăilei la o scară atât de importantă. Costurile se ridică la peste un milion de lei noi, din care 780.000 lei provin din fonduri europene nerambursabile, iar restul reprezintă contribuţia părţii române. În cadrul proiectului au fost realizate materiale promoţionale, cum ar fi hărţi turistice de tip religios, ce marchează mai multe biserici reprezentative ale comunităţilor etnice: Catolică, Bulgărească, Greacă, Armenească, "Sf. Nicolae", "Sf. Mihail şi Gavriil", Templul Coral Evreiesc, Mitropolia Lipovenească. S-au tipărit, de asemenea, cărţi poştale cu imagini din oraş, s-a scos o serie de timbre cu personalităţi brăilene şi s-au întocmit pliante turistice. Imagini reprezentative ale Brăilei se vor regăsi pe 12 bannere amplasate în oraş. Un lucru inedit este realizarea unor mesh-uri în suprafaţă totală de 5.000 metri pătraţi, ce vor acoperi faţadele unor clădiri mai mult sau mai puţin degradate, cum ar fi fostul cinema "Popular", Casa CEC, hotelul "Pescăruş", astfel încât să recreeze imaginea acestor clădiri, din vremurile lor de glorie. Tot în cadrul acestui proiect a fost realizat un film de promovare ce va fi difuzat pe TVR2.
Punctul culminant al proiectului va fi în perioada 30 noiembrie - 4 decembrie, când la Brăila vor veni cei 200 de invitaţi de marcă. "Oaspeţii vor avea ocazia să viziteze tot ce are Brăila mai frumos şi să experimenteze tradiţiile culturale şi culinare ale oraşului nostru, astfel încât, la finalul celor patru zile, ei să devină ambasadorii noştri în localităţile de unde provin", ne-a declarat Camelia Guşatu, directorul Direcţiei de Cultură, Învăţământ, Sport şi Turism, din cadrul Primăriei Brăila.

Tot ce are Brăila mai frumos

Vizita va fi structurată pe patru zile. Ziua întâi va fi dedicată turismului religios. Invitaţii vor vedea Biserica "Sf. Mihail şi Gavril", singura biserică ortodoxă fără turle din Europa, Biserica "Sf. Nicolae", care atunci când a fost construită era cea mai mare clădire din oraş, fiind folosită şi ca turn de observaţie, Mitropolia ruşilor lipoveni, poleită cu aur, Biserica Greacă, unde mii de pelerini din toată ţara vin să ia apă sfinţită de la un izvor tămăduitor. Nu vor fi uitate aşezămintele de cult ale minorităţilor: Biserica Bulgărească, cea Catolică, Templul Evreiesc, precum şi fosta Biserică Evanghelică, devenită între timp ortodoxă.
În ziua a doua se vor vizita fosta stradă Regală, actuala Mihai Eminescu, Piaţa Traian, Teatrul "Maria Filotti", Muzeul de Istorie, Grădina Mare. Pe traseu, profesori de istorie vor fi ghizi pentru invitaţi, vorbindu-le despre diversele stiluri arhitectonice ale clădirilor de pe Regală, povestea impresionantului edificiu al teatrului şi a monumentelor din Piaţa Traian, precum şi istoria hrubelor din Grădina Mare şi a fostului turn de apă, din vârful căruia se poate vedea panorama întregului oraş. Ziua se va încheia cu un spectacol de gală, găzduit de sala mare a Teatrului "Maria Filotti".
În ziua a treia, invitaţii vor ajunge pe faleza Dunării, unde vor fi amplasate două corturi. În primul cort vor fi standuri unde etniile reprezentative ale Brăilei - românii, grecii, lipovenii, ţiganii, bulgarii, turcii -, îşi vor prezenta tradiţiile culinare. Cortul al doilea va adăposti standuri unde aceleaşi etnii îşi vor arăta porturile tradiţionale, precum şi ocupaţii caracteristice.
În fine, ziua a patra va fi rezervată unei plimbări pe Dunăre, fluviul-mamă al Brăilei, cu popas în Parcul Natural "Balta Mică".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro