Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo potrivit căreia, de miercuri de la ora 10.00 până joi la ora 08.00 se vor produce precipitaţii mixte, polei şi intensificări ale vântului în aproape toată ţara. În intervalul menţionat precipitaţiile se vor restrânge către estul şi sud-estul ţării, unde şi vântul va diminua treptat în intensitate, dar rafalele vor mai atinge 45...55 km/h. În Moldova, Carpaţii Orientali şi vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile, iar în Muntenia şi Dobrogea se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă si ninsoare. Izolat se va forma polei şi se vor mai cumula cantităţi de apă de 15...20 l/mp. Precipitaţii mixte vor fi posibile pe spaţii restrânse şi în restul regiunilor.
De asemnea, meteorologii au emis, în urmă cu puțin timp, și 3 atenționări nowcasting, după cum urmează:
Intre orele : 10:00 si 13:00
In zona : local în județele Iași și Neamț
Se vor semnala : depuneri de polei, ploaie care îngheață
Intre orele : 10:00 si 13:00
In zona : local în judeţul Ialomiţa, nordul judeţului Călăraşi şi sudul judeţului Brăila
Se vor semnala : intensificări ale vântului ce, la rafala, pot depăşi 55...60 km/h
Intre orele : 05:00 si 11:00
In zona : Dobrogea
Se vor semnala : intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55 – 65 km/h.