Începând de ieri, Prefectura Brăila are un nou subprefect. Guvernul a decis ca locul vacant, ocupat din octombrie 2009 până săptămâna trecută de Dorian Stoianovici, să fie ocupat de fostul director executiv al Agenţiei de Prestaţii Sociale Brăila, Veronica Macri. Macri a fost propusă pe acest post de către comunitatea elenă, prin vocea deputatului Dragoş Gabriel Zisopol, care este şi reprezentantul comunităţii elene din România în Parlament.
Aşa cum s-a vehiculat la momentul încetării mandatului lui Dorian Stoianovici, postul de subprefect de Brăila, alături de alte 7 - 8 posturi similare din ţară, rămase vacante prin diferite împrejurări în aceeaşi perioadă, a revenit minorităţilor. Dacă în celelalte judeţe aceste posturi au fost ocupate în special de minoritari maghiari, la Brăila postul a revenit comunităţii elene, care a propus-o pe Veronica Macri.
Ieri, noul subprefect a depus jurământul, vizibil emoţionată, după care a ţinut să mulţumească atât foştilor colegi alături de care a lucrat până acum, cât şi comunităţii elene, pentru oportunitatea pe care i-a oferit-o: "Este un pas important pentru mine pe care o să îl onorez aşa cum se cuvine. Doresc să mulţumesc comunităţii elene pentru sprijinul acordat şi pentru încredere, sper să fiu imparţială şi să îmi îndeplinesc obligaţiile până la capăt. Mulţumesc colegilor alături de care am lucrat până acum şi sper că şi alături de noii colegi voi lucra la fel de bine". Macri a precizat că propunerea din partea comunităţii elene a venit în urmă cu aproximativ o lună, dar că nu a fost sigură de numire până nu a văzut totul scris negru pe alb în Monitorul Oficial. În ceea ce îl priveşte, prefectul Dumitru Popa a precizat că Veronica Macri va avea în subordine cele două direcţii deconcentrate ale Prefecturii, şi anume Serviciul de Paşapoarte şi cel de Permise şi Înmatriculări Auto, dar se va ocupa şi de partea juridică. Precizăm că mandatul noului subprefect are o durată de 6 luni, urmând ca, în cazul în care Guvernul consideră necesar, mandatul să se prelungească.
Menţionăm că în perioada 1 ianuarie 2000 - 23 martie 2005 Macri a ocupat postul de şef Birou Metodologie şi Control în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Brăila. În perioada 23 martie 2005 - 15 ianuarie 2008 a fost director executiv al aceleiaşi instituţii, după care, 3 luni a fost consilier superior în cadrul instituţiei respective. În perioada 4 martie 2008 - 30 octombrie 2008 a fost director executiv adjunct responsabil cu asistenţa socială în cadrul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Brăila. Din 1 noiembrie 2008 până ieri a ocupat funcţia de director executiv adjunct şi ordonator terţiar de credite în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Brăila.