Brăila ajută Galațiul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Prin intermediul parohiilor, bani și alimente pentru victimele inundațiilor catastrofale

Brăila ajută Galațiul

• de duminică, în toate bisericile brăilene se fac colecte în bani și bunuri pentru ajutorarea celor afectați de stihii, la solicitarea expresă a ierarhului Dunării de Jos • brăilenii donează bani, pături, apă, conserve, alimente și medicamente pentru semenii care și-au pierdut toată agoniseala • ieri, Protopopiatul Brăila a trimis în localitățile Pechea, Cuza Vodă și Slobozia Conachi două camioane cu 4.500 de pâini și alte două camioane cu opt paleți cu apă îmbuteliată • potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei, luni dimineață, un convoi cu opt autoutilitare pline cu apă şi pâine a ajuns la semenii greu încercaţi din Câmpia Covurluiului • „Dumnezeu, cu ajutorul clerului şi al poporului, ridică şi de această dată crucea suferinţei care ne este dată să fim mai puternici. Dumnezeu să ne ajute!”, precizează reprezentanții Bisericii, îndemnându-i pe brăileni la solidaritate cu semenii lor • nici bisericile din zona afectată nu au scăpat de furia apelor

 

Imagini apocaliptice, cu oameni răzbind cu greu prin valurile de nămol, cu biserici inundate și case făcute una cu pământul în mai multe sate din județul Galați. Mii de gospodării afectate de inundații, șase oameni morți și pagube incomensurabile - acesta este bilanțul provizoriu al inundațiilor catastrofale, fără precedent în această parte a țării, care au afectat județul vecin și care au reaprins în inimile multora dorința de a ajuta, de a fi alături de semenii lor și de a face bine. 

Imediat după potolirea stihiilor, când apa și nămolul încă bălteau în gospodării, Înaltpreasințitul Părinte Casian, ierarhul Dunării de Jos, a făcut un apel de suflet către credincioșii Eparhiei, brăileni și gălățeni deopotrivă, pentru ajutorarea celor năpăstuiți. De asemenea, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a anunțat, prin intermediul unui comunicat, că se roagă pentru toți cei afectați de inundații și a aprobat un ajutor de urgență, venit din partea Patriarhiei Române, pentru sinistrații din județul Galați.

„În faţa dezastrelor naturale, ne unim mai întâi în rugăciune şi punem umărul la purtarea crucii care ne-a fost dată prin revărsări de ape în multe localităţi din judeţul Galaţi. În primul rând, suntem şi vom fi alături de familiile îndoliate, în aşa fel încât să poată să fie aşezaţi în cuviinţă şi în respectul uman, aşa cum este tradiţia noastră creştinească şi românească. Adresăm, totodată, rugăminte tuturor sfinţiţilor slujitori din zona afectată, să încurajăm oamenii aflaţi în grea încercare şi să unim rugăciunea cu întrajutorarea fraternă! Cei care nu am fost afectaţi, să fim primii care venim în ajutorul semenilor noştri”, se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Nici bisericile și cimitirele din zona afectată nu au scăpat de furia apelor.

Ampla acțiune umanitară, similară cu cea declanșată în perioada pandemiei, se desfășoară sub supravegherea Sectorului Social al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în condiţiile stabilite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt donate sume de bani, dar și apă îmbuteliată, pâine, pături, hrană neperisabilă şi medicamente.

La solicitarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, preoţii din Brăila și Galați au făcut, duminică, un apel de suflet în bisericile unde slujesc, în cadrul Sfintei Liturghii, îndemnându-i pe credincioși să doneze bani și bunuri (alimente neperisabile, pături, medicamente, conserve și apă îmbuteliată) pentru ajutorarea urgentă a semenilor lor, care și-au văzut toată agoniseala luată de ape. Totodată, cantinele sociale de la Centrul eparhial şi parohii au organizat un ajutor de urgență constând în hrană caldă pentru pompierii, jandarmii și militarii aflaţi în prima linie a luptei cu stihiile, unii dintre aceștia fiind sosiți din județele vecine. Un ajutor binevenit a sosit din partea Mânăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, de la Vladimirești, care a pregătit locuri de cazare şi care a primit, încă din weekendul trecut, persoane afectate de inundaţiile catastrofale.

„Dumnezeu, cu ajutorul clerului şi al poporului solidar, ridică şi de această dată crucea suferinţei care ne este dată să fim mai puternici. Dumnezeu să ne ajute!”, au precizat reprezentanții Eparhiei Dunării de Jos, care îi îndeamnă pe brăileni să fie alături de semenii lor, greu încercați de această nenorocire. Cei care vor să doneze sume de bani o pot face în contul cont deschis recent de Arhiepiscopia Dunării de Jos: RO33RNCB0141032864090007.

 

Protopopiatul Brăila a transportat în localitățile afectate 4.500 de pâini și opt paleți cu apă îmbuteliată

Duminică, după Sfânta Liturgie, ierarhul Dunării de Jos a mers în zonele afectate de inundații și a împărțit hrană caldă pompierilor aflați la datorie în localităţile Slobozia Conachi, Cuza Vodă şi Pechea, jandarmilor și militarilor care ajută la îndepărtarea apei și noroiului din gospodării, case și biserici. Alimentele au fost pregătite la Cantina eparhială „Sf. Ierarh Nicolae“ din incinta Centrului eparhial. Totodată, părintele Arhiepiscop a mers împreună cu diaconii Catedralei şi reprezentanţi din cadrul ISU în mijlocul salvatorilor, pentru a le mulţumi pentru efortul depus, pentru a-i întări duhovniceşte şi pentru a le oferi hrană caldă.

„Dezastrul produs de furia apelor este cutremurător, iar efortul depus pentru reaşezarea normalităţii în zonele inundate este foarte mare. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se roagă pentru persoanele afectate de inundații și încă de ieri a aprobat un ajutor de urgență pentru semenii noştri care trec prin momente de grea suferinţă în județul Galați. Şi la această oră, echipe din cadrul ISU Galaţi şi din judeţele învecinate, în cooperare cu militari şi voluntari coordonaţi de preoţii parohi, ajută la scoaterea apei din gospodării şi la decolmatarea caselor şi a bisericilor afectate”, a precizat Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos.

Ieri, Protopopiatul Brăila a transportat în localitățile Pechea, Cuza Vodă și Slobozia Conachi două camioane cu 4.500 de pâini și alte două camioane cu opt paleți cu apă îmbuteliată. În toate parohiile brăilene continuă și la această oră donațiile în bani, bunuri de strictă necesitate, apă, alimente neperisabile și medicamente pentru miile de sinistrați din județul vecin. Ajutoarele colectate vor fi distribuite în zilele următoare acolo unde este nevoie urgentă, potrivit listelor întocmite de preoţii din parohii. De asemenea, printr-un exerciţiu umanitar împlinit cu dragoste şi devotament de preoţii, pompierii, militarii, rudele celor afectaţi de inundaţii şi voluntari, sinistraţii sunt ajutați să se cazeze la oamenii de bine şi să treacă mai uşor peste nenorocirea care a căzut asupra lor.

În aceste zile de grea cumpănă pentru credincioșii de la Dunărea de Jos, ÎPS Arhiescop Casian a postat în mediul online următoarea rugăciune:

„Doamne, ajută-ne să diminuăm grijile împovărătoare pentru noi înșine spre a Te descoperi în cei ce au primit cele mai grele cruci, pierzând toate bunurile materiale! Săraci material și încercați, ei sunt modele de credință și de rezistență, chiar pe marginea prăpastiei. Apropiindu-ne de ei, ne îmbogățim sufletește și, poate, devenim mai buni și mai milostivi! Ajută-ne, Doamne!”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro