Brăila, în TOP 10 naţional la BAC | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
8 din 10 absolvenţi au promovat examenul de bacalaureat

Brăila, în TOP 10 naţional la BAC

• cu o promovabilitate de 79,45%, judeţul nostru ocupă locul 7 în ierarhia naţională • cea mai mare promovabilitate s-a înregistrat la “Murgoci” - 100%, în timp ce la “Matei Basarab” Măxineni niciun candidat nu a trecut de examenul maturităţii • proba la care s-au înregistrat cele mai bune rezultate a fost cea la alegere a profilului şi specializării

 

După rezultatele bune de la Evaluarea Naţională, Brăila a înregistrat note frumoase şi la examenul de bacalaureat. În urma afişării rezultatelor înainte de contestaţii, 8 din 10 elevi a trecut cu brio de examenul maturităţii, Brăila având o promovabilitate de 79,45%. Procentul este în creşte în comparaţie cu anul trecut, când rata înainte de contestaţii a fost de 75,91%.

Potrivit unei statistici realizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, din cele 22 de licee din municipiu şi judeţ, 14 au înregistrat o promovabilitate mai mare de 50%.

 

Nicio medie de 10

La fel ca anul trecut, nici în acest an nu s-a înregistrat vreo medie de 10, cea mai mare medie fiind 9.90, obţinută de Roxana Valentina Năstase de la Colegiul “Murgoci”. Pe locul II, cu media 9.88 sunt două eleve - Maria Bujor de la “Bălcescu” şi Andreea Gaciu de la “Cerna”, iar pe locul III, cu media 9.86, se află Teodora Mazilu de la “Iorga”. Potrivit rezultatelor înainte de contestaţii, 235 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 9. Precizăm că 60 de absolvenţi au înregistrat medii peste 9,50. Per total, 650 de elevi au medii între 8 şi 10.

Statistica pe intervale de medii se prezintă astfel: între 6 şi 6.99 - 275 medii; între 7 şi 7.99 - 335 medii; între 8 şi 8.99 - 415 medii; între 9 şi 9,99 - 235 medii.

Un număr de 326 de elevi au “picat” examenul, 101 dintre aceştia chiar cu medii între 5 şi 5.99.

 

Liceele tehnologice “trag în jos” promovabilitatea la nivel judeţean

La fel ca anul trecut, liceele teoretice au obţinut rezultate foarte bune la bacalaureat, în timp ce la cele tehnologice notele sunt foarte slabe. Potrivit statisticii Inspectoratului Şcolar, toate liceele teoretice au o promovabilitate între 50% şi 100%, în timp ce la cele tehnice doar unul singur a trecut de pragul de 50%. Promovabilităţi peste 50% s-au înregistrat la 14 din cele 22 de licee.

În ceea ce priveşte liceele teoretice, doar la o singură unitate s-a înregistrat o rată de promovabilitate de 100%. Este vorba de Colegiul “Murgoci”, acolo unde toţi cei 194 de candidaţi au medii mai mari sau egale cu 6. De altfel, 90 dintre elevi au avut medii între 9 şi 9,99. Pe locul doi în top se află Colegiul “Bălcescu”, cu o rată de 99,46%. La această şcoală un sigur elev din totalul de 184 a “picat” examenul, având o medie de 5,66. Pe locul trei se află “Iorga” cu o rată de 96%, 168 de elevi fiind “admişi” şi doar 7 “respinşi”. Promovabilităţi peste 90% s-au înregistrat la “Ana Aslan” - 94,29% şi “Perpessicius” - 94,52%. La Liceul de Arte procentul este de 88,24%, la “Cerna” - 83,92%, iar la “M. Sebastian” - 61,25%. În municipiu, cea mai scăzut procent s-a înregistrat la LPS - 41,18%.  

În ceea ce priveşte liceele tehnice, doar Colegiul Economic “I. Ghica” are o rată de peste 50%, mai exact 66,67%, la restul rezultatele fiind slabe şi foarte slabe: “Neniţescu” - 44,44%; “Ed. Nicolau” - 35%; “Istrati” - 28,57%; “Saligny” - 21,05%; “C. Brâncoveanu”, care anul viitor va fuziona cu “Istrati” - 16,67%; “G. K. Constantinescu” - 33,33%; “Moisil”, care anul trecut avea 0% promovabilitate, acum are 36,36%.

La liceele din judeţ, statistica se prezintă astfel: “Angelescu” Ianca - 85,96%, “N. Oncescu” Ianca - 80%, “G. Vâlsan” Făurei - 55,71%, “N. Titulescu” Însurăţei - 53,33%. Un rezultat cu adevărat dezastruos s-a înregistrat la “Matei Basarab” din Măxineni, unde niciunul din cei 7 candidaţi prezenţi la examen nu a reuşit să obţină media 6.00.

 

Seria curentă vs. seriile anterioare

La examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, s-au înscris 1.632 de candidaţi, 1.411 din seria curentă şi 221 din seriile anterioare. Statistica indică un procent mare de promovabilitate în rândul absolvenţilor din seria curentă şi un procent mai slab în rândul celor din seriile anterioare.

Din seria curentă au promovat 85,56% dintre candidaţi, mai bine de jumătate dintre ei reuşind să obţină medii peste 8. Din seriile anterioare, doar 33,69% dintre candidaţi au reuşit să promoveze, 89% cu medii între 6 şi 6.99, iar 11% cu medii între 7 şi 7.99.

 

Proba la alegere, punctul “forte” al absolvenţilor

Statistica promovabilităţii pe fiecare probă de examen arată că liceenii s-au descurcat cel mai bine la proba la alegere a profilului şi specializării.

La proba scrisă de limba şi literatura română promovabilitatea este de 93,26%. Pe intervale de note, circa 10% dintre elevi au avut între 9 şi 9.99, 22% între 8 şi 8.99, iar 23% între 7 şi 7.99. La această disciplină, înainte de contestaţii, sunt 4 note de 10.

La matematică, promovabilitatea este de 89,58%. S-au luat 82 note de 10, adică aproapte 10% dintre candidaţi au făcut o lucrare perfectă. De altfel, la această probă, peste 57% dintre elevi au obţinut note între 8 şi 10. Doar 14,06% au avut note între 5 şi 5.99.

La proba scrisă la istorie, promovabilitatea a fost de 94,16%. Şapte elevi au obţinut nota maximă, iar alţi 97 au obţinut note între 9 şi 9,99. Doar 35 de elevi au picat această probă.

La proba la alegere a profilului şi specializării, promovabilitate de 100% s-a înregistrat la disciplinele economie, filosofie, informatică şi psihologie. O rată de peste 90% s-a înregistrat la disciplinele chimie, fizică, geografie, logică şi argumentare, sociologie. La biologie, procentul a fost de 85,25%. În total s-au luat 49 note de 10 la această probă: fizică - 20, chimie - 9, geografie - 12, logică şi argumentare - 4, biologie - 2, economie - 1, filosofie -1.

 

Bucurie mare la afişarea notelor

Ieri, la sediul centrelor de examen unde s-a susţinut bacalaureatul, elevii erau nerăbdători să vadă ce note au luat. Chiar dacă aşteptarea a fost grea, absolvenţii de liceu au explodat de bucurie atunci când au văzut “admis” în dreptul numelui lor.

Mirela B: “Am luat 9,05. Sunt mulţumită de rezultat, nu voi depune contestaţie la nicio probă”.

Cristian L: “Am luat 8,66. Sunt foarte mulţumit. Materia mea forte a fost sociologia unde am luat 9,01”.

Mirela D: “Sunt mulţumită, se putea şi mai bine, dar... Media finală e 9,08. Am luat 10 la mate, dar biologia m-a tras în jos am avut 8,35. Mă bucur că am luat 10 la mate îmi doream să iau nota asta la bac încă din clasa a VIII-a, atunci când am luat 10 şi la Evaluarea Naţională, deşi mi se părea greu să iei în bac 10 la mate. Dar subiectele au fost uşoare şi am lucrat mult”.

Mihai M: “A fost bine. Am luat 7. Cel mai bine m-am descurcat la sociologie, unde am luat 9”.

Claudia P: Mă aşteptam la matematică puţin mai mult, dar nu o să fac contestaţie. Mi-a ieşit media aproape 8 şi sunt mulţumită, oricum voi da admitere la facultate”.

Elevii care au fost nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune ieri contestaţii, în intervalul 16.00-20.00, pe baza actului de identitate.

 

Brăila, pe locul 7 în ierarhia naţională

Cu o rată de 79,45% înainte de contestaţii, judeţul Brăila rămâne pe locul 7 în clasamentul naţional, la fel ca anul trecut.

“Este un rezultat mulţumitor. Suntem pe locul 7 în ierarhia naţională, dar avem un procent mai mare de promovabilitate. Este un progres şi important este că suntem în primele 10 judeţe din ţară”, ne-a declarat Cătălin Canciu, inspector şcolar general. 

Potrivit Ministerului Educaţiei, judeţele cu cea mai mare promovabilitate sunt Sibiu - 83,73%, Bacău - 83,54%, Iaşi 82,91% şi Cluj - 82,75%. Pe locul cinci se află Alba - 79,76%, urmat de Galaţi - 79,59%. Cel mai mic procent s-a înregistrat în Ilfov - 42,24% şi Giurgiu - 50,76%. În Capitală, promovabilitatea a fost de 74,09%.

La nivel naţional, media de promovare a bacalaureatului din acest an este de 71,4%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro