Anul trecut, poliţiştii brăileni au înregistrat mai multe infracţiuni de omor, tentative la omor şi loviri. În schimb, a fost o scădere la infracţiunile comise în stradă. Şi numărul accidentelor grave a fost mai mic în comparaţie cu anul 2014, dar a crescut cel al persoanelor decedate în urma unor astfel de evenimente.
Potrivit situaţiei statistice prezentate de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în 2015 au fost sesizate 11.008 infracţiuni, cu 194 mai multe decât în perioada similară a anului trecut (10.814). Au fost 3.882 de infracţiuni contra persoanei, cu 517 mai multe decât în perioada similară a anului 2014. Anul trecut, s-au înregistrat creşteri la infracţiunile contra vieţii, cu 14 infracţiuni mai multe, din care în mediul rural cu 11, acestea fiind generate de creşterea numărului infracţiunilor de omor (plus 6 faţă de anul 2014), tentativă de omor (plus 8 faţă de anul 2014), ucidere din culpă săvârşită de conducătorii auto (plus 8 faţă de anul 2014), şi lovirea sau alte violenţe, cu 283 infracţiuni mai multe faţă de 2014.
"Trebuie evidenţiat că infracţiunile de omor (11 infracţiuni) şi cele de tentativă de omor (9 infracţiuni) au fost săvârşite aproape toate în mediul rural (17 infracţiuni). De asemenea, au fost înregistrate creşteri la violare de domiciliu (cu 24 infracţiuni), rele tratamente aplicate minorului (cu 4 infracţiuni), ameninţare ( plus 108 infracţiuni) şi act sexual cu un minor (plus 17 infracţiuni)", au arătat poliţiştii brăileni în situaţia statistică.
Infracţionalitatea contra patrimoniului a înregistrat o scădere anul trecut, faţă de 2014. Au fost sesizate 4.934 infracţiuni, cu 498 mai puţine decât în perioada similară a anului anterior (5.432). Astfel, în 2015, s-au înregistrat 3.100 infracţiuni de furt ( 3.483 în 2014), 38 de tâlhării, faţă de 51 în 2014, la distrugere şi tulburare de posesie fiind 1.113 infracţiuni în 2015 şi 1.130 în 2014.
Mai puţine infracţiuni comise în stradă
Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale a constituit o prioritate a poliţiştilor. În cele 12 luni ale anului trecut, au fost sesizate 479 infracţiuni stradale, cu 77 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut (556). Cele mai multe atacuri în stradă au avut loc în mediul urban. Astfel, pe anul 2015, 390 de infracţiuni, respectiv 81,41%, au fost în mediul urban, în timp ce în mediul rural au fost comise 89 infracţiuni. Din totalul infracţiunilor stradale sesizate, 300 au fost comise ziua şi 179 noaptea. De asemenea, 39 de infracţiuni au fost descoperite în flagrant.
Anul trecut, lucrătorii de poliţie rutieră au desfăşurat activităţi intense pe şosele, pentru prevenirea infracţiunilor la regimul circulaţiei şi combaterea indisciplinei în trafic. Astfel, în perioada analizată au fost desfăşurate 1.806 activităţi educaţional preventive. Pe raza de competenţă, în anul 2015, s-au comis 112 accidente rutiere, soldate cu 32 persoane decedate, 97 persoane rănite grav şi 56 persoane rănite uşor. În aceeaşi perioadă a anului anterior au fost mai multe accidente (116), însă acestea s-au soldat cu 25 persoane decedate. Cele mai multe accidente grave de circulaţie s-au produs, anul trecut, în zilele de miercuri (21, cu 7 morţi, 20 răniţi grav şi 29 răniţi uşor) şi sâmbăta (19, cu 4 morţi, 15 răniţi grav şi 8 răniţi uşor). După intervalul orar al zilei, maximul se situează în intervalul 12.00 - 18.00, când s-au produs 43 accidente, fiind urmat îndeaproape de intervalul 06.00 - 12.00, când s-au produs 32 accidente.