Brăila îşi păstrează locul I la BAC şi după contestaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila îşi păstrează locul I la BAC şi după contestaţii

În Brăila rata de promovabilitate la bacalaureat a crescut, în urma soluţionării contestaţiilor, cu 1,05 puncte procentuale, până la 60,3%. Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, au fost depuse 455 contestaţii, dintre care 202 au fost admise şi 253 respinse. De precizat este faptul că promovabilitatea în urma contestaţiilor, a promoţiei 2012, este de 73,61%. Deşi Ministerul Educaţiei nu finalizase ieri, până la închiderea ediţiei, clasificarea judeţelor după contestaţii, se poate spune că Brăila îşi păstrează locul I, având în vedere că judeţul de pe locul 2, Iaşi, a ajuns la o promovabilitate de 56,80%, de la 56,06%, iar ocupantul locului 3, Cluj, a crescut la 56,26%, de la 54,30%. La nivel naţional, rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie, a crescut de la 43,04% la 44,26% după soluţionarea contestaţiilor, potrivit primelor date centralizate, anunţate, vineri, de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Judeţul Brăila a avut cea mai mare rată de promovare la bacalaureat 2012, după primele rezultate, înainte de contestaţii: 59,25% dintre elevii care au dat BAC 2012 au reuşit să-l promoveze, faţă de doar 43,02% la nivelul întregii ţări.
Procentul este cu trei puncte mai mare decât anul trecut, când 57% dintre brăileni au promovat examenul de bacalaureat. În judeţ, la examenul de BAC 2012 s-au înscris 2.429 de elevi, dintre care au fost prezenţi 2.296.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro