Până în finală, reprezentantul CSM-ului a obţinut două victorii la puncte, prima în faţa lui Horaţiu Crăciun, de la CSM Sibiu, cea de-a doua, în penultimul act, în meciul cu reşiţeanul Andrei Dragomir.
La Iaşi, pe lângă Petrea au mai fost patru boxeri brăileni, Alexandru Burada, Ionuţ Stoica, Dorin Patracioc şi Marius Oprea, care au susţinut câte două meciuri de verificare fiecare.
"Sunt mulţumit de evoluţia lui Petrea, acum am văzut unde mai trebuie să insistăm cu pregătirea şi vom aborda de pe alte poziţii naţionalele. Ceilalţi boxeri seniori pe care i-am luat la Iaşi au disputat meciuri de pregătire, foarte utile în perspectiva următorului examen oficial", a declarat George Perţea.