La 64 kg, Marian Piţa, de la grupa antrenorului George Perţea, a câştigat prin abandon, în repriza a doua, meciul cu Marius Dursan de la CSM Slatina, iar în semifinale ar fi trebuit să încrucişeze mănuşile cu Mihai Boerescu de la Olimpia, numai că bucureşteanul nu s-a prezentat la această gală.
În finală, Marian Piţa a câştigat clar meciul cu Andrei Gurău de la Petrolul Ploieşti, a cucerit medalia de aur şi rămâne numărul unu în România la această categorie de vârstă.
CSM-ul a mai avut un finalist, pe Marian Vişan. La categoria 60 kg, brăileanul l-a avut ca adversar în finală pe James Chereji de la Dinamo Bucureşti şi, după cele trei reprize, arbitrii judecători l-au declarat învingător pe reprezentantul gazdelor.
Antrenorul clubului bucureştean a depus însă o contestaţie şi, după ce s-a revăzut înregistrarea meciului, câştigător a fost desemnat dinamovistul.
Marian Vişan a cucerit medalia de argint, iar colegul său, Dragoş Gheonea, pe cea de bronz la categoria 75 kg.
"Ţinând cont că am participat cu sportivi care sunt abia în primul an la această categorie de vârstă, eu sunt foarte mulţumit de ceea ce am realizat la această ediţie a Cupei României. Piţa rămâne neînvins în ţară, Vişan a boxat cu un sportiv mai mare cu un an, care este medaliat la europenele de anul trecut, a căpătat experienţă. La naţionale sper să-şi ia revanşa", a declarat George Perţea.