De acest stagiu au beneficiat si singurii boxeri seniori braileni, Florin Ivan si Florin Christescu, ambii sportivi ai CSM-ului.
"Am convocat la lot copii foarte tineri, doi dintre ei campioni de tineret - Marius Jigheanu de la Pechea, judetul Galati, si Ionut Gheorghe, fost medaliat european de juniori - pentru ca sint sportivi de mare perspectiva. Am beneficiat la Braila de conditii optime de pregatire si acum asteptam sa-i vedem cum se vor comporta la nationalele de seniori care vor incepe luni, 25 septembrie la Iasi.
Sper ca majoritatea pugilistilor de la lotul de seniori sa aibe o evolutie constant buna. La Iasi speram sa mai putem gasi boxeri care sa poata fi cooptati la lot pentru ca din 2007 incep calificarile pentru Jocurile Olimpice si noi trebuie sa aruncam in lupta tot ceea ce este mai valoros in Romania", a declarat Valentin Vrinceanu.
Prezenti de fiecare data la sedintele de pregatire cei doi antrenori braileni de la CSM Costica Dafinoiu si Giorgiu Jipa spera ca elevii lor sa faca o figura frumoasa la Campionatele Nationale de box ale seniorilor, mai mult cel de al doilea crede in sansa lui Ivan de a redeveni component al lotului de seniori.