Vineri după-amiază şi sâmbătă dimineaţă, la sala de box de la CSM Brăila au avut loc două gale amicale de box la care protagonişti au fost copii şi juniorii brăileni, cei de la Câmpulung şi Ovidiu. Cu toate că au fost doar partide amicale şi nu s-au acordat verdicte, meciurile au fost aprig disputate, iar arbitrajele coordonate de Ioan Petrea au fost de calitate. Unul dintre boxerii brăileni care i-a impresionat pe spectatorii prezenţi în sală a fost Iulian Soare. Brăileanul l-a dominat vineri autoritar pe Adrian Roman de la Câmpulung, iar sâmbătă a făcut o impresie foarte frumoasă în compania unui pugilist cu doi ani mai mare decât el, Radu Ghiţu, de la Câmpuluing.
Brăilenii Gabriel Boby şi Gioni Mirea au boxat ca într-o finală de campionat, meciul lor fiind unul spectaculos. De asemenea, o impresie foarte bună a lăsat-o şi pugilista Andreea Bordea de la grupa antrenorului Cristian Bălan. Bordea a boxat cu două sportive de la Câmpulung şi pe ambele le-a învins prin TKO în repriza a doua. Eleva lui Cristian Bălan are şanse mari la medalia de aur la Cupa României, competiţie care va începe pe data de 22 februarie la Buzău.
"La Brăila putem vorbi deja de o nouă generaţie de boxeri care bat la porţile afirmării, iar dintre ei se detaşează Iulian Soare şi Andreea Bordea, dar pe această listă mai figurează Sebastian Cuciureanu sau Dănuţ Ene şi mulţi alţi copii talentaţi. De asemenea, trebuie remarcat faptul că arbitrajele sunt în creştere, că avem deja câţiva arbitri tineri care pot conduce meciuri oficiale fără probleme", a declarat Ioan Petrea.