Boxa de la subsolul unui bloc, golită de un hoţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boxa de la subsolul unui bloc, golită de un hoţ

Un brăilean de 25 de ani a dat iama în boxa aflată la subsolul unui bloc şi a furat tot ce a găsit. Avea nevoie, se pare, şi de îmbrăcăminte, şi de veselă, dar şi de scule electrice sau lansete. După o săptămână de la comiterea furtului, individul a ajuns în spatele gratiilor.
În ziua de 8 martie, poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, împreună cu luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa lui Dănuţ P. (25 de ani), din municipiu, bănuit de comiterea mai multor furturi. La domiciliul acestuia nu au fost găsite bunuri provenite din furturi. Cu sprijinul specialiştilor criminalişti, s-a stabilit însă că brăileanul, în noaptea de 24 spre 25 februarie 2016, a pătruns prin efracţie şi sustras din boxa de la subsolul unui bloc, amplasat pe Aleea Trandafirilor, aparţinând lui Ştefan Ţ., mai multe bunuri. Este vorba despre patru valize în care se aflau articole de îmbrăcăminte, şapte lansete complet echipate, un laptop, o bormaşină electrică, o barcă pneumatică şi trei cutii cu veselă, în valoare totală de 12.000 lei.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus continuarea urmăririi penale faţă de autor şi s-a luat măsura reţinerii acestuia, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul IPJ Brăila. El va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a brăileanului şi recuperarea prejudiciului cauzat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro