(+) Botezul Domnului (Boboteaza) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

(+) Botezul Domnului (Boboteaza)

Botezul Domnului sau Boboteaza este una dintre marile sărbători creştine. Sărbătoarea aminteşte fapte minunate petrecute în urmă cu două mii de ani, şi anume Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului, de către Sfântul Ioan Botezătorul. An de an, în ajun şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, se sfinţeşte Aghiazma Mare, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor slujitori.

Potrivit Sfintei Evanghelii, pe când avea 30 de ani - plinătatea vârstei bărbatului desăvârşit - Iisus Hristos a venit la Iordan, unde Proorocul Ioan Botezătorul învăţa mulţimea şi-i boteza pe evrei cu botezul pocăinţei. Vorbind despre Iisus, Ioan le spunea discipolilor săi: “Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L ştiţi” (Ioan 1, 26). “Nici eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul Lui Dumnezeu!” (Ioan 1, 33-34).

În momentul în care Domnul Hristos a venit pe malul Iordanului, Ioan, luminat de Duhul Sfânt, L-a recunoscut de îndată şi L-a arătat mulţimilor, zicând: “Iată Mielul Lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii!(Ioan 1, 29). Această mărturie le era necesară israelienilor care-L aşteptau pe Mesia cel profeţit cu multe veacuri înainte. Hristos i-a cerut lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adâncă smerenie, a primit să-L boteze după rânduiala sa. Iar după Botezul Domnului Iisus Hristos, cerurile s-au deschis, Duhul Lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste Mântuitorul, iar Dumnezeu Tatăl a mărturisit: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro