Botea strânge semnături pentru Udrea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Botea strânge semnături pentru Udrea

Asta în contextul în care spune el, numai membrii de partid numără peste 500 de brăileni. "Având în vedere că domnul Diaconescu nu mai are statut de prezidenţiabil PMP, noi aseară (miercuri seară, n.r.) ne-am apucat de strângere de semnături pentru candidatul nostru, Elena Udrea", a susţinut şeful PMP Brăila. De precizat că la Brăila, pentru Cristian Diaconescu s-au strâns peste 1.000 de semnături, date care au fost preluate de Bucureşti pentru a fi înregistrate şi, totodată, anulate.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro