Bombă în lumea politică din România! Surse politice au dezvăluit pentru România TV că PNL şi UNPR vor fuziona prin absorbţie, urmând ca la toamnă, în timpul alegerilor generale, să fie un singur partid. Potrivit RTV, UNPR-iştii ar lua în calcul această ofertă pentru că a fost singura de pe piaţă. O decizie definitivă se poate lua în Comitetul Executiv al UNPR, dar nu se ştie când se va desfăşura această şedinţă. De asemenea, se pare că PNL îi va obliga pe cei de la UNPR să renunţe la membrii cu probleme penale în partid, iar marea miză ar fi ca Gabriel Oprea, cel care are astfel de probleme, să nu mai facă parte din tabăra progresiştilor. Contactat de redactorii "Obiectiv - Vocea Brăilei", preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Cătălin Boboc nu a dorit să comenteze prea mult subiectul. Chiar şi aşa, liberalul nu a negat faptul că există negocieri în derulare, însă a apreciat că încă nu s-a luat nicio decizie în acest sens. "Zvonuri deocamdată. PNL discută cu celelalte partide, mai puţin PSD, pentru majorităţi şi colaborare politică. Mai multe nu pot spune astăzi", a declarat Boboc, scurt.
Potrivit presei centrale, copreşedintele PNL la nivel naţional, Alina Gorghiu a reacţionat, ieri după-amiază, la zvonul potrivit căruia Partidul Naţional Liberal ar urma să fuzioneze prin absorbţie cu UNPR. Nici aceasta nu a negat informaţia, însă a subliniat că decizia va fi transmisă săptămâna viitoare, atunci când va avea loc BPN al PNL şi când se vor lua deciziile finale. "Nu pot să vă declar nimic altceva decât ceea ce se va decide în BPN al PNL. Am primit mandat să discutăm cu toate partidele politice parlamentare", a precizat Gorghiu pentru dcnews.ro. Copreşedinta PNL a mai spus că discuţiile cu partidele parlamentare "se vor concretiza într-o propunere făcută către BPN care va avea loc la începutul săptămânii viitoare".
PND şi PSRO, următoarele pe listă
PNL pare să aibă un plan bine pus la punct pentru a "cuceri" Parlamentul la toamnă. Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au fost mandataţi, la ultimul Birou Politic Naţional al partidului, să înceapă o serie de negocieri cu celelalte partide parlamentare pentru stabilirea de majorităţi în teritoriu după alegerile locale, miza discuţiilor fiind însă mai mare, anume construirea unei noi majorităţi parlamentare în toamnă, cu UNPR, PSRO şi PND, după cum afirmă surse citate de News.ro.
În paralel cu negocierile purtate cu UNPR-iştii, liberalii speră să realizeze această majoritate şi cu PND-ul condus de deputatul Daniel Fenechiu şi PSRO-ul lui Mircea Geoană, în condiţiile în care PSD este partidul cu cei mai mulţi parlamentari care au câştigat mandate de primar pe 5 iunie, astfel că se vor vacanta mai multe posturi de deputat şi senator din partea acestui grup parlamentar.