• hectare întregi de teren arabil situat în spatele Selgros, lângă fostele hale ale Agrimon SRL, sunt acoperite cu deşeuri provenite din demolări, deşeuri menajere, anvelope şi plastic • ca să-i descurajeze pe infractori, proprietarii unui teren din zonă au săpat şanţuri de doi metri adâncime de jur-împrejurul terenului • încă din luna ianuarie, reprezentanţii Gărzii de Mediu, Poliţiei Locale şi SUPAGL au efectuat verificări, constatând existenţa haldei de gunoi ilegale • în martie, comisarii Gărzii de Mediu au întocmit o notă de constatare prin care îi obliga pe proprietarii unui teren situat în zonă să cureţe zona, pe propria cheltuială, în condiţiile în care nicio autoritate nu s-a sinchisit să-i identifice pe cei care aruncă ilegal gunoiul • familia Stanciu caută acum dreptate la instanţa de judecată
Bombă ecologică la doi paşi de supermarketul Selgros, lângă fostele hale ale SC Agrimon SRL, acum părăsite.
Zeci de tone de deşeuri inerte, deşeuri menajere, deşeuri toxice provenite din agricultură, plastic, gunoi de grajd şi chiar cadavre de animale zac împrăştiate pe o suprafaţă imensă, de zeci de hectare de teren agricol, situat în intravilanul municipiului Brăila, dar în proprietate privată, oferind un spectacol dezolant, în luminile difuze ale toamnei. Vinovaţi de această nemernicie sunt găsiţi, culmea, tocmai proprietarii acestor terenuri. Iar cei care aruncă ilegal deşeurile, adevăraţii vinovaţi, continuă să încalce legea nestingheriţi. Zona pare a fi una calamitată, iar proprietarii terenurilor, exasperaţi, au recurs la metode disperate, pentru a-i descuraja pe cei care aruncă ilegal gunoiul. Unul dintre aceştia şi-a delimitat proprietatea cu un şanţ adânc de doi metri, ca pe vremea năvălirilor barbare. Mai trebuia să construiască un zid de apărare.
Culmea, situaţia este cunoscută de reprezentanţii autorităţilor locale care, însă, ridică neputincioşi din umeri. Prinşi la mijloc, Neculina şi Lucian Stanciu, proprietarii unui teren de 3.750 de mp din zona devenită haldă de gunoi, au primit somaţie să cureţe murdăria lăsată de alţii, iar acum se războiesc de reprezentanţii Gărzii de Mediu, pentru anularea notei de constatare.
“Cine are obligaţia să-i prindă pe aceşti răufăcători?”
Pe 20 ianuarie 2020, comisarii Gărzii de Mediu, împreună cu reprezentanţi ai SUPAGL şi ai Poliţiei Locale Brăila au efectuat un control în zona drumului de exploatare cu intrare din DN 2B, km 107, mai precis în zona celor cinci hale părăsite ale SC Agrimon SRL (în spatele SELGROS), urmare a unei petiţii adresate instituţiei. Aceştia au constatat că aspectele reclamate se confirmă şi că zona este împânzită cu grămezi de deşeuri provenite de la demolări, reamenajări construcţii, anvelope şi resturi vegetale. Culmea, în urmă cu doi ani, nu era nici măcar un sac de gunoi aruncat aiurea pe terenurile agricole din zonă.
Comisarii au solicitat Primăriei Brăila informaţii despre deţinătorii terenurilor din zonă, şi aşa au ajuns soţii Stanciu în vizorul autorităţilor de Mediu, de parcă ei ar fi aruncat ilegal deşeurile. Pe 13 martie 2020, comisarii au purces din nou în zonă, de data aceasta împreună cu Neculina Stanciu, proprietara unuia dintre terenuri, întocmind, cu acest prilej, o notă de constatare şi stabilind drept măsură imediată “salubrizarea terenului aflat în proprietate, prin colectarea selectivă a deşeurilor şi predarea acestora către operatorii autorizaţi”. Termenul până la care trebuia curăţat terenul a fost stabilit la 15 aprilie 2020.
La scurt timp, la nivelul întregii ţări a fost introdusă starea de urgenţă, iar cei peste 65 de ani, cum a fost şi cazul soţilor Stanciu, nu mai puteau ieşi din casă. Chiar şi aşa, Neculina Stanciu şi-a angajat avocat şi a cerut ajutorul instanţei de judecată, pentru anularea notei de constatare întocmită de comisarii Gărzii de Mediu. Soţii Stanciu au trimis, totodată, un apel disperat către municipalitate, prin intermediul redacţiei Obiectiv-Vocea Brăilei: “Fac apel către Primăria Brăila, să mă îndrume, cum pot eu salubriza zona de zeci de tone de moloz aruncat în fiecare zi de firme şi de oameni care nu respectă legea. Cine are obligaţia să-i prindă pe aceşti răufăcători?”.
13 octombrie, flagrant pe proprietatea soţilor Stanciu
Potrivit sentinţei pronunţate de Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului Brăila în cazul Stanciu vs. Garda de Mediu Brăila, “abandonarea nelegală a deşeurilor constituie un fenomen în continuă expansiune în zona respectivă, în condiţiile în care nu există asigurate mijloace/condiţii de supraveghere a zonei de către Primăria Brăila, deşi zona se află în intravilanul municipiului şi în apropierea cartierului rezidenţial Minerva, în vederea identificării şi amendării, de către autorităţile competente, a deţinătorilor de deşeuri abandonate ilegal şi stoparea acestora”. Acest paragraf, deşi reprezintă punctul de vedere al proprietarului de teren somat să ridice mizeria aruncată ilegal de alţii, redactat şi prezentat de avocat în faţa instanţei de judecată, ar trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru autorităţi.
Cert este că procesul s-a mutat, de ceva vreme, la Curtea de Apel Galaţi, iar familia Stanciu aşteaptă să i se facă dreptate. Un lucru este cert: conform principiului comunitar, “poluatorul plăteşte şi proprietarul terenului este obligat să limiteze impactul asupra mediului înconjurător”. Dar de unde să-i iei pe “poluator”?
Contactat ieri, în legătură cu situaţia existentă în spatele Selgros, lângă halele SC Agrimon SRL, primarul Municipiului Brăila, Marian Dragomir, ne-a precizat că terenul respectiv se află în proprietate privată şi că ceea ce se întâmplă pe aceste terenuri nu este problema Primăriei. “Ar fi trebuit ca proprietarii acestor terenuri să le împrejmuiască, pentru a evita această situaţie şi pentru a nu mai fi depozitate deşeurile acolo. Deşeurile pot fi depozitate în locurile special amenajate, adică în apropiere de Zona Liberă, unde este depozitul de deşeuri inerte, însă preferă să le arunce pe câmp, ca să nu mai plătească”, s-a spălat pe mâini primarul Dragomir. Totuşi, HG nr. 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor este extrem de amplă şi prevede anumite obligaţii în sarcina autorităţilor locale dar, cum e la noi, toată lumea se spală pe mâini când e vorba despre un teren privat. Asta deşi până acum 2 ani totul era în regulă! Este exact termenul de când s-a închis depozitul de inerte de lângă Apan şi potrivit unor surse şi cel de lângă Zona Liberă ar fi plin. Primarul zice că nu! Oricum, conform legii când este plin în proporţie de 75% trebuie amenajat un nou depozit. Cât priveşte împrejmuirea a mii de metri pătraţi de teren agricol este o soluţie pe care nu o aplică nici bogătaşii, darămite nişte pensionari. Şi mare brânză pentru infractori să dărâme un gard!
Disperaţi, Neculina şi Lucian Stanciu au început să supravegheze ei înşişi zona, dacă oamenii legii nu o fac, pentru a-i surprinde în flagrant pe cei care aruncă deşeurile pe proprietatea lor şi a celorlalţi proprietari. Aşa se face că, pe data de 13 octombrie, au surprins şi au fotografiat un autovehicul al cărui conducător auto arunca fără jenă gunoiul pe câmp. Fotografiile au ajuns şi la comisarii Gărzii de Mediu, iar Neculina şi Lucian Staciu speră ca aceştia să-i tragă la răspundere pe cei care încalcă legea. Punem pariu că Garda de Mediu nu va face nimic, dar pe bieţii pensionari a ştiut să-i amendeze!