Bolnavii psihic, greu de internat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bolnavii psihic, greu de internat

• anul trecut, la Brăila, au fost înregistrate 33 de cazuri de internări nevoluntare la Psihiatrie • internările nevoluntare sunt dispuse de către instanța de judecată, la solicitarea familiei, a medicului specialist, a Poliției și Jandarmeriei • opt pacienți cu afecțiuni psihice care au comis fapte grave pentru care Comisia de expertiză medico-legală a decis încadrarea în art. 110 Cod penal au ajuns la Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Săpoca, Buzău • în contextul declarării stării de alertă epidemiologică pentru gripă, vizitele la Secția Psihiatrie Cronici Adulți sunt în continuare suspendate, iar la celelalte secții ale Spitalului de Psihiatrie sunt reduse la doar 15 minute pentru un pacient

 

În ultima vreme, apar tot mai des cazuri de bolnavi psihici care tulbură liniștea publică sau care se dedau la fapte care le pot pune lor și altora viața în pericol. Cel mai recent caz este al bărbatului de 36 de ani care a urcat, marți, 14 februarie, pe un stâlp dezafectat de la Piața Mare, amenințând că se sinucide. Nu e prima dată când acesta pune în mișcare echipaje ale ISU, Poliției și Jandarmeriei care pierd câteva ore și consumă resurse până reușesc să-l convingă să coboare de bună voie de la înălțime. Comercianții din piață s-au obișnuit deja cu aceste incidente și spun că individul ar face asta doar pentru a atrage atenția și a căpăta, eventual, câteva țigări de la salvatori. De fiecare dată este dus la Spitalul de Psihiatrie, dar la scurt timp apare din nou în Piața Mare, unde își face veacul, iar odată la câteva luni se suie din nou pe stâlp și operațiunile de "salvare" se reiau, pe banii contribuabililor. În Brăila mai sunt însă și alți indivizi pe străzi, liberi ca pasărea cerului, deși au evidente probleme psihice. Cine nu-l știe pe cel care înjură sfinții de se aude de la un kilometru distanță sau pe cel care devine agresiv dacă nu-i spui că-i dai un leu, dar mâine?! Ce se poate face cu acești oameni? La cum sunt făcute legile în prezent, internarea lor pe termen lung, pentru ajutor de specialitate, pare imposibilă...

Despre internările nevoluntare și despre brăilenii ajunși cu sau fără voia lor la Psihiatrie, citiți în rândurile care urmează.

Potrivit dr. Andreia Gavrilescu, medic primar, director medical al Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila, nicio persoană diagnosticată cu boli psihice nu poate fi internată în spital fără acceptul său sau fără o propunere de internare nevoluntară. Internarea nevoluntară este dispusă de către instanța de judecată, prin hotărâre, în urma analizei dosarului înaintat de Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila, care cuprinde propunerea persoanelor/instituțiilor abilitate, analiza și propunerea Comisiei de internări nevoluntare din unitatea sanitară

„Internarea nevoluntară a pacientului este dispusă de către instanță, în urma solicitării formulate de medicul de familie al pacientului, al medicului specialist unde se tratează, al Poliției sau Jandarmeriei. Propunerea se analizează în Comisia de internări nevoluntare a Spitalului de Psihiatrie și abia apoi este trimisă la instanța de judecată. Pacientul stă internat la noi în internare nevoluntară până ce starea lui de sănătate este stabilă, iar medicul curant propune instanței de judecată, cu argumente, emiterea deciziei de scoatere din internare nevoluntară. Menționez faptul că, în unitatea sanitară, se respectă Legea dreptului pacientului și Legea sănătății mintale, care sunt restrictive cu privire la internarea cu forța, împotriva dorinței pacientului, în speță a celui care are discernământ și nu reprezintă pericol public”, ne-a declarat dr. Andreia Gavrilescu

La ora actuală, toate cele 140 de paturi de la Secția Psihiatrie Cronici Adulți, de pe Șoseaua Baldovinești nr. 53, sunt ocupate, astfel că internarea unui bolnav psihic în această secție reprezintă o problemă.

În situația pacienților cu afecțiuni psihice care au comis fapte grave pentru care Comisia de expertiză medico-legală decide încadrarea în art. 110 Cod penal (internare obligatorie într-un spital de psihiatrie și pentru măsuri de siguranță), Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila are obligația constituirii dosarului de transfer și transferul ulterior al pacientului la Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Săpoca, județul Buzău, pentru tratament și supraveghere. Până la transferul său, pacientul este internat în unitatea spitalicească brăileană, în sectoare de supraveghere.

În cursul anului 2022, au fost înregistrate opt cazuri de pacienți cu afecțiuni psihice care au comis fapte grave pentru care Comisia de expertiză medico-legală a decis încadrarea în art. 110 Cod penal, dintre care patru în semestrul I și patru în semestrul II. În ceea ce privește internările nevoluntare, în anul 2022 au fost înregistrate 33 de astfel de cazuri, dintre care 16 în semestrul I și 17 în semestrul II.

Din păcate, vindecarea unui bolnav psihic este un proces dificil și de durată. Potrivit dr. Andreia Gavrilescu, cazurile ușoare de afecțiuni psihice sunt vindecabile. În cazurile grave, însă, poate fi vorba doar de o stabilizare a pacientului cu ajutorul tratamentului de specialitate.

 

Program de vizite restricționat, la Psihiatrie

În altă ordine de idei, în contextul declarării stării de alertă epidemiologică pentru gripă, instituită în luna ianuarie, la Secția Psihiatrie Cronici Adulți a Spitalului de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila, de pe Șoseaua Baldovinești 53, sunt în continuare suspendate vizitele aparținătorilor, pentru evitarea îmbolnăvirilor. În celelalte secții, Psihiatrie I, Psihiatrie II și Psihiatrie III, de pe Calea Călărașilor nr. 59, a fost limitată durata vizitei, de la 30 de minute la 15 minute pentru fiecare pacient internat, iar vizitatorii primesc echipament de protecție.

Programul de vizite pentru cele trei secții ale spitalului este următorul: de luni până vineri: 16.00 - 20.00, iar sâmbăta și duminica, precum și în sărbătorile legale: 10.00 - 12.00 și 15.00 - 19.00. Spitalul de Psihiatrie „Sf. Pantelimon” Brăila asigură în continuare asistență psihiatrică pentru copii, prin Ambulatorul Integrat de Pediatrie din Calea Călărașilor nr. 59, iar pentru urgențe la Camera de gardă a spitalului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro