• “Îmi doresc doar să fiu sănătos!” • asta a spus Bogdi că își dorește de la Moș Crăciun, după ce, recent, a reînceput chimioterapia • ca la fiecare luptă cu boala, alături îi sunt colegii de la Școala “Mihai Eminescu”, care organizează în această săptămână o campanie de strângere de fonduri • puteți fi “îngeri” de Crăciun pentru Bogdi cu o simplă donație fie la sediul școlii, fie direct în conturile Asociației “Bogdi învinge tumora”
“Mama: Bogdi, ce îți dorești de la Moș?
Bogdi (7 ani): Îmi doresc doar să fiu sănătos!”
Acesta a fost dialogul purtat de Bogdi cu mama lui la începutul lunii decembrie,
după ce băiețelul a reînceput chimioterapia. Un dialog dureros pentru orice părinte. Căci de când a fost diagnosticat cu hepatoblastom, în mai 2018, părinții lui Bogdi au căutat peste tot în lume soluții de vindecare și au trăit cu speranța că, în final, totul va fi bine pentru puiul lor. Și au fost momente de bucurie nemărginită, atunci când rezultatele analizelor ieșeau “curate”. La fel cum au fost și episoade de durere și deznădejde când lucrurile nu evoluau în direcția dorită. Iar momente de fericire alternate cu perioade de griji și frici au tot existat din 2018 și până în prezent, timp în care Bogdi a urmat zeci de tratamente și a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Iar acum o ia de la capat, după ce la ultimele analize, efectuate în luna noiembrie, au fost depistate metastaze multiple în trei zone diferite ale corpului... A început o nouă bătălie!
Bogdi este un băiețel greu încercat de soartă, care și-a petrecut mai bine de jumătate din viață lui de doar șapte anișori luptând cu boala. Dar este un copil special, un puști pe care îl iubesc foarte mulți oameni și care a reușit să unească întreaga comunitate din Brăila. Iar de la aflarea veștii că a reînceput bătălia pentru viață, tot mai mulți oamenii se mobilizează pentru Bogdi. Spre exemplu, în weekendul trecut, Centrul de Creație Brăila a organizat tradiționalul Concert de Colinde și spectatorii au putut face donații. Tot weekendul trecut a avut loc un concert de colinde la Galați, unde s-au strâns donații pentru Bogdi.
Iar evenimentele dedicate acestui băiețel care are nevoie de un miracol de Crăciun continuă. Săptămâna aceasta, în perioada 12-19 decembrie, colegii lui Bogdi de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” organizează o companie umanitară de strângere de fonduri.
“Magie și speranță pentru dragul nostru Bogdi! Magie așteptăm de sus, dar speranță putem să-i dăm noi, fiindu-i alături încă o dată. Puteti dona la școală sau direct în conturile Asociația «Bogdi învinge tumora». Împreună, Bogdi va învinge!”, este mesajul transmis de Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”. De altfel, întregul colectiv de elevi, părinți și profesori a fost alături de Bogdi încă de la început, din 2018, oferind ajutor ori de câte ori a fost nevoie,
“Un înger de Crăciun” pentru Bogdi!
În luna decembrie, cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” și Asociația “Pentru Adevăr” organizează campania “Un înger de Crăciun”, prin care oferim o mică bucurie copiilor mai puțin norocoși din municipiu și județ. Și Bogdi are nevoie în această perioadă de “îngeri”, iar dacă doriți să îi fiți alături și să îi oferiți speranța de care are nevoie pentru a lupta în continuare, o puteți face printr-o simplă donație în următoarele conturi:
- Asociației “Bogdi învinge tumora”: Cont lei BRD - RO55BRDE090SV53933560900
- Cont lei ING - RO02INGB0000999907943914, deschis pe numele Popa Sorina Mihaela
- Cont euro BRD - RO43BRDE090SV33301900900, deschis pe numele Popa Cristian. Cod swift: BRDEROBU
De asemenea, dacă în această perioadă căutați cadouri de sărbători pentru cei dragi, intrați pe grupul de Facebook “Bogdi învinge tumora” și licitați pentru unul din zecile de lucruri oferite spre vânzare.
Haideți să fim din nou alături de Bogdi! Împreună, putem să îi îndeplinim dorința!