* nota obţinută la concurs a fost 9,38 * acesta va ocupa funcţia de manager în următorii 3 ani
Bogdan Criţă, actualul manager interimar al Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Pantelimon”, a promovat concursul pentru conducerea unităţii spitaliceşti.
Concursul a cuprins trei probe: proba scrisă, proba de susţinere a unui proiect de management şi interviul. La prima probă Criţă a obţinut 8,96 puncte, la a doua 9,33 puncte iar la cea de-a treia probă 9,88 puncte. Cu un total de 9,38 puncte, acesta va ocupa funcţia de manager în următorii 3 ani. Precizăm că acesta a candidat singur pe post.
„Priorităţi mele principale în ceea ce priveşte Spitalul de Psihiatrie sunt îmbunătăţirea condiţiilor pentru pacienţi şi pentru angajaţi”, a declarat noul manager al unităţii spitaliceşti.
Reamintim că Bogdan Criţă a fost numit la conducerea interimară a unităţii spitaliceşti în luna decembrie, după ce mandatul fostului şef al Spitalului de Psihiatrie, Florentin Crăciun, nu a mai putut fi prelungit deoarece nu îndeplinea condiţiile impuse de lege pentru post. Potrivit legii, managerii de spitale trebuie să aibă studii superioare în domeniul medical, juridic sau economic, iar Crăciun este inginer.
Bogdan Criţă, membru PSD, este cunoscut pentru activitatea sa ca director general adjunct la Administraţiei Zonei Libere Brăila. Acesta are 44 de ani şi este de profesie economist.