Rezultatul celor aproximativ trei ore şi jumătate de discuţii purtate, ieri, între Consiliul Artistic şi Consiliul Administrativ, într-o şedinţă reunită a Teatrului "Maria Filotti", este următorul: Mircea Bodolan rămâne până în toamnă managerul instituţiei.
"Domnul Bodolan are un contract de management, el va rămâne în continuare la conducerea Teatrului. În toamnă, când se va împlini un an de la numirea lui pe funcţie, va avea loc o evaluare a activităţii teatrului, pe care o vom supune spre aprobare în CLM", ne-a declarat telefonic Aurel Simionescu.
Prezenţa edilului-şef a fost în mod expres solicitată de către actorii brăileni, pentru a interveni în conflictul de la "Maria Filotti". Simionescu le-a dat un termen limită actorilor şi managerului, anume ca, până pe 10 iunie, dată la care va avea loc o nouă şedinţă reunită a celor două consilii, Teatrul să aibă finalizat programul artistic pentru festivalul de teatru din toamnă.
"A fost o discuţie lungă, de aproximativ trei ore şi jumătate, în timpul căreia s-au descărcat multe emoţii. Am discutat despre problemele interumane din Teatru şi chestiuni ce ţin de partea tehnică şi de programul artistic. Le-am dat termen ca, până pe 15 iunie, să aibă un site al instituţiei pus la punct, cu trimitere spre site-ul Primăriei, cu informaţii privind spectacolele. De asemenea, am discutat şi probleme ce ţin de organigramă şi despre pregătirea festivalului de teatru, iar hotărârea a fost ca, undeva în 10 iunie, să mai aibă loc încă o şedinţă, iar cele două consilii să prezinte programul pentru festivalul din toamnă", ne-a declarat edilul-şef. Simionescu ne-a mai precizat că, pentru a se asigura că treburile vor intra pe un făgaş normal, va fi mult mai prezent în Teatrul "Maria Filotti": "Eu le-am promis că o să mă duc mai des în Teatru, ca să pun presiune asupra tuturor angajaţilor, pentru ca lucrurile să înceapă să meargă, să intre pe un făgaş normal".
De asemenea, redactorii noştri l-au contactat ieri şi pe managerul Teatrului "Maria Filotti". Întrebat dacă, după discuţiile purtate cu actorii şi primarul, se poate spune că disensiunile au luat sfârşit, Mircea Bodolan ne-a declarat următoarele: "Eu nu sunt în măsură să spun dacă conflictul s-a stins sau nu. Însă vreau să precizez că sunt profund emoţionat de prestaţia morală a domnului primar şi sunt mulţumit de faptul că s-a instaurat un făgaş de muncă la «Maria Filotti». Încă ceva: nu cred că pentru Teatrul «Maria Filotti» va exista un viitor sumbru".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.