Boc cere miniştrilor să colaboreze mai strâns cu parlamentarii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boc cere miniştrilor să colaboreze mai strâns cu parlamentarii

Ministrul Telecomunicaţiilor, Valerian Vreme, a precizat că reuniunea de ieri dimineaţă face parte din seria evaluărilor periodice ale adoptării legilor al căror iniţiator este Guvernul. "A fost practic o şedinţă a Guvernului legată de evaluarea proiectelor legislative ale Guvernului. Fiecare ministru are un grafic al legilor pe care şi le-a propus în anul în curs. Este o discuţie tehnică pe care o avem în fiecare lună", a declarat Vreme. De asemenea, întrebat dacă premierul Boc le-a recomandat miniştrilor să aibă o legătură mai strânsă cu comisiile parlamentare şi cu parlamentarii puterii, ministrul de Interne, Traian Igaş, a răspuns: "Este normal ca miniştrii şi secretarii de stat să fie în relaţie permanentă cu Parlamentul şi să existe o comunicare pentru a nu avea neînţelegeri în ceea ce priveşte rezultatul votului pe legile referitoare la fiecare minister în parte."

Cei doi miniştri au susţinut că, pe domeniile lor, graficul a fost respectat, doar Vreme precizând că mai are nevoie de avizele unor comisii pentru câteva legi pe care le-a elaborat ministerul său. Igaş a spus că, pentru domeniul internelor şi administraţiei, graficul a fost respectat integral. "Am fost şi lider de grup la Senat, aşa că pot spune că am o relaţie bună cu parlamentarii", a adăugat Igaş.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro