"Asta înseamnă să nu ai sub control rezervele petroliere ale ţării şi să închei un contract cu Petrom aşa cum a încheiat cineva în 2004 şi nu vreau acum să fac atacuri politice. Asta înseamnă să cedezi rezervele petroliere ale ţării, să stabileşti într-un contract că, până în 2014, să nu poţi să intervii pe redevenţe, asta înseamnă să închei contracte în defavoarea statului, ca acum să utilizezi doar mijloace colaterale de control, prin ANAF sau Consiliul Concurenţei", a spus Boc.
Compania OMV Petrom, controlată de Grupul OMV din Austria, a majorat de ieri preţurile de referinţă la benzină şi motorină cu 9 bani/litru, potrivit datelor publicate pe site-ul companiei.
Astfel, litrul de benzină Premium fără plumb 95 costă 5,16 lei, benzina Top Premium fără plumb 99 este 5,54 lei/litru, în timp ce sortimentul de benzină OMV Carrera 95 costă 5,30 lei, iar cel de OMV Carrera 100 este 5,96 lei/litru.
Litrul de motorină Top Nordic Diesel (Top Euro Diesel 5) costă 5,29 lei, motorina OMV Sprint Diesel este 5,31 lei/litru, în timp ce litrul de motorină Euro Diesel 5 este 5,15 lei, iar cel de OMV Alpin Diesel costă 5,63 lei.