El a afirmat că în PDL va fi, anul viitor, o analiză foarte serioasă în ceea ce priveşte reforma în partid, inclusiv pe componenta cazului Ridzi. "Punctul meu de vedere, al Biroului Permanent Naţional, al grupului parlamentar a fost foarte clar, de a permite justiţiei să îşi ducă anchetele până la capăt. În Parlament a fost un vot secret şi la fel de vinovaţi de rezultatul votului sunt şi cei de la PDL, precum şi de la PSD sau PNL sau UDMR, care au votat pentru a bloca o procedură judiciară. Din punctul nostru de vedere, în nicio situaţie PDL nu s-a opus justiţiei, în acele cazuri individuale, fiind vorba de un vot secret, este foarte greu să îi tragem la răspundere", a spus Boc.
Premierul şi-a amintit că, într-o situaţie anterioară, când a fost formulată prima solicitare în cazul Ridzi, Parlamentul, inclusiv PDL, a votat pentru ca justiţia să îşi poată urma cursul.