Bobotează fără procesiune și fără tradiționalul concurs de pe Faleză | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bobotează fără procesiune și fără tradiționalul concurs de pe Faleză

* miercuri, 6 ianuarie, în marea sărbătoare a Botezului Domnului, în toate bisericile Arhiepiscopiei Dunării de Jos vor fi distribuite 150.000 de sticle cu aghiasmă sfințită * numai în cele 60 de parohii ale Protopopiatului Brăila vor fi oferite credincioșilor sosiți la slujbă peste 35.000 de sticle cu aghiasmă * preoții nu vor merge în procesiune și nu vor oficia slujba de sfințire a apei (Aghiasmei Mari) pe Faleză, iar temerarii nu vor mai plonja în apele Dunării * "Evenimentele liturgice prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an se vor desfășura în condiții de pandemie", precizează reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos

 

Pandemia care s-a abătut ca un blestem asupra noastră și care ne-a dat viețile peste cap din primăvara anului trecut ne lasă și fără obiceiurile de Bobotează. Anul acesta nu va mai exista procesiune pe cea mai importantă arteră a Brăilei, cu fanfara Garnizoanei, cu preoți și cu icoana Bobotezei în frunte. Iar Faleza Dunării, altădată plină de oameni, va fi pustie, pentru că ierarhul Dunării de Jos nu va mai binecuvânta apele Dunării, așa cum a făcut-o an de an, iar temerarii nu vor mai plonja în apele reci ca gheața, să prindă Crucea Bobotezei. Brăilenii vor putea merge să ia Aghiasma Mare doar de la bisericile parohiale.

"La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021, la toate bisericile Arhiepiscopiei Dunării de Jos, credincioșii vor primi, începând cu ora 7.00, Aghiasma Mare sfințită și îmbuteliată în ziua precedentă, iar cu Aghiasma Mare din 6 ianuarie vor fi doar binecuvântați prin stropire. Evenimentele liturgice prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an se vor desfășura în condiții de pandemie", se precizează într-un comunicat al Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, dat publicității luni, 4 ianuarie 2021.  

Astfel, în Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), la toate bisericile parohiale va fi oficiată Slujba de Sfințire a apei, după care Aghiasma Mare va fi îmbuteliată în cele 150.000 de sticle pregătite cu mare grijă de către preoți, cu sprijinul voluntarilor din parohii. Numai în cele 60 de parohii ale Protopopiatului Brăila vor fi oferite credincioșilor sosiți la slujbă peste 35.000 de sticle cu aghiasmă, atât de folos pentru sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor, mai ales acum, în vremuri de răstriște. Bisericile vor organiza mai multe puncte de distribuire a sticlelor cu aghiasmă, pentru evitarea unor situații neplăcute.

Potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, în ziua de 6 ianuarie 2021, la Praznicul Împărătesc al Botezului Domnului, în fiecare biserică din județele Brăila și Galați va fi săvârșită Sfânta Liturghie urmată de Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare). Preoții vor binecuvânta apoi credincioșii prezenți la slujbă prin stropire cu aghiasmă și se vor ruga pentru binele și sănătatea noastră, a tuturor. 

"Avem certitudinea că înțelepciunea, priceperea și echilibrul preoților noștri și înțelegerea dintotdeauna a bunilor noștri creștini vor contribui decisiv la conturarea sărbătorii, în înțelesul ei mare de Teofanie, de sfințire a sufletelor și a trupurilor noastre, a caselor, a ogrăzilor, a locurilor, a zonei, a țării și a lumii întregi", se mai precizează în comunicatul Arhiespicopiei Dunării de Jos.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro