Boboc se retrage în munţi iar Cârligea vrea în continuare la nunţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boboc se retrage în munţi iar Cârligea vrea în continuare la nunţi

Actualul senator Cătălin Boboc nu va mai fi printre noi (mă rog, printre ei, parlamentarii de Brăila) după alegerile parlamentare din toamna lui 2016, după ce a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat de senator (şi nici de deputat, se înţelege). Boboc a înţeles că nu mai poate apărea în faţa electoratului după ce s-a făcut de râs la alegerile locale, atunci când a scos un scor penibil, sub cel al partidului (PNL). Acelaşi anunţ de retragere (previzibil, de altfel) l-a făcut şi deputatul PNL Brăila Alexandru Nazare, care a spus că nu se va regăsi pe listele PNL Brăila, la alegerile parlamentare din toamnă. Avem de a face cu două gesturi de bun simţ, care e drept că vin cam târziu (în cazul lui Cătălin Boboc), dar care sunt binevenite. În cazul lui Boboc, cred că era mai mult decât necesar un pas înapoi, urmat de o perioadă mai lungă de penitenţă autoimpusă, perioadă în care să demonstreze că s-a lepădat de păcatele care l-au făcut să ajungă arogant şi plin de el. Boboc a ajuns în politica mare arzând etapele, acum e momentul să o ia de la zero şi să construiască încet-încet, în primul rând coborând printre oamenii simpli şi vorbind cu ei despre problemele reale cu care aceştia se confruntă. După care, logic, ar putea urma o nouă candidatură.
În schimb, iată-l pe luzărul de serviciu Florin Cârligea, spaima scrutinurilor electorale, înghesuindu-se la ciolan mai abitir ca niciodată. Antipaticul Cârligea, omul care nu are charismă nici măcar cât să impresioneze un cârd de gâşte, vrea să ajungă senator PNL Brăila. El şi-a făcut publică intenţia, iar acum probabil că e deja la bancă pentru a scoate sutele de mii de lei cu care să îşi poată susţine campania electorală la toamnă. Cârligea are bani, nu asta este problema. Problema e că Florin Cârligea e un mare habarnagiu. Ce să facă Florin Cârligea în Senatul României? La ce anume se pricepe el, astfel încât să îşi folosească bagajul de cunoştinţe pentru a concepe legi bune pentru cetăţeni? Au ajuns toţi maneliştii politici să stea în capul mesei şi să ne dicteze, cu ajutorul banilor de care dispun, care ne sunt priorităţile şi care e direcţia spre care trebuie noi, ca societate, să mergem.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro