Boboc sau Dragomir, asta-i întrebarea? | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boboc sau Dragomir, asta-i întrebarea?

Desigur, există şi alte opţiuni pe buletinele de vot, fiecare e liber să voteze cu cine vrea ştampila lui, numai că, după alegerile din 5 iunie 2016, la Primăria Brăila o să ajungă ori Boboc, ori Dragomir. Din câte am înţeles, cei doi sunt despărţiţi doar de câteva sute de voturi, aşa că orice vot va conta. Nimic nu e sigur până marţi, la încheierea oficială a numărării voturilor.
Din textele pe care le-am scris aici, la Scormonitoru, sper că a reieşit clar că nu sunt fan nici al lui Boboc, nici al lui Dragomir. Am scris despre ei până m-am plictisit. Însă, în calitate de cetăţean, sunt gata să accept decizia majorităţii. Dacă o să fie primar Boboc, asta e, o să îi strâng mâna la uşă şi am să îi urez succes. Dacă o fi să iasă Dragomir, am să merg să îi altoiesc un copac după ceafă, după care, logic, am să îi urez succes. Şi ştiţi de ce sunt gata să îi accept pe oricare dintre cei doi ca viitor primar al Brăilei? Pentru că duminică, 5 iunie 2016, nu se alege primarul meu, ci primarul întregii comunităţi. Poate că mie nu o să îmi placă faţa viitorului primar, poate că deja am multe să îi reproşez viitorului primar (oricare va fi el), dar am să îl accept ca atare, atâta timp cât el a fost votat de brăileni, adică ăia 45-50% care se vor prezenta la urne. Restul de 50% vor sta deoparte şi vor comenta în pieţe sau pe Facebook că uite ce panaramă de primar s-a ales în Brăila. Păi, bine mă, bârfitorilor, atunci de ce nu aţi venit voi la vot ca să îl lăsaţi pe ăsta de căruţă?

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro