Cu toate astea fusese o zi plăcută de duminică. O zi grea, dar plăcută, cu forfotă la sediile partidelor din Brăila şi nu numai, cum se întâmplă în duminicile când au loc alegeri. Tânărul Cătălin Boboc era istovit. Venea după o campanie electorală epuizantă, iar acum voia doar ca totul să se termine. Să se termine, dar nu oricum, căci atunci când a acceptat să candideze din partea PNL la Primăria Brăila nu a luat în calcul varianta unei înfrângeri ruşinoase.
Iată-l pe Boboc în sediul partidului, stând într-un fotoliu, înconjurat de lingăii care i-au tot suflat în ureche că este cel mai bun, că nu are cum să nu îl bată pe pesedistul Aurel Simionescu. Boboc stă cu capul sprijinit în palma dreaptă şi din când în când face gesturi aprobatoare către cei care îi cântă în strună, ca şi cum le-ar transmite „Continuaţi, băieţi, continuaţi". Şi e logic să fie aşa, căci cui nu i-ar plăcea să fie pupat în cur, să fie linguşit? Treaba asta îl relaxează vizibil pe Boboc, care pare mai încordat ca niciodată.
Deodată, dintr-una din camerele aflate în sediul PNL iese un tip agitat, care aproape strigă către Boboc: „Şefu, şefu, avem parţialele la 24 de secţii". Boboc dă să gesticuleze, dar se opreşte când realizează că îi tremură mâna îngrozitor, şi asta nu de la alcool, căci sprâncenatul liberal nu le are cu băutura. Ceilalţi prezenţi în sediu sunt şi ei transfiguraţi, aproape că nu suportă să audă rezultatele, fie ele şi parţiale. Este o linişte asurzitoare. Un balon care se sparge din senin, undeva în tavan, descătuşează însă toate energiile, astfel că într-o fracţiune de secundă încep cu toţii să vocifereze. Vorbesc toţi odată. Peste toţi, însă, intervine băiatul cu rezultatele, care urlă din toţi bojocii: „Avem 58% şi suntem pe trend crescător după ora 17.00". Se aude apoi altcineva: „Gata, e gata, nu mai avem cum să pierdem...". Imediat, mai mulţi activişti liberali se duc glonţ către Cătălin Boboc ca să îl ridice în braţe: „Bravo, şefu, să ne trăieşti dom primar... Eşti primarul pe care l-am aşteptat o viaţă... Cătăline-ne-ne, Cătălineeee, li-ne, li-ne...", aude Cătălin Boboc într-un ecou prelungit, iar în momentul în care vrea să chiuie de bucurie, simte o mână pe umăr, care îl bate a consolare: „Hai, sus, Cătăline, că dormi de vreo 14 ore. Lasă, nu-i nimic, bine că eşti tânăr şi o să mai candidezi şi cu alte ocazii. Totuşi, e clar că pesediştii au furat undeva, căci nu avea cum să câştige Simionescu cu 70%. Dar cum naiba au furat, că de 25 de ani fură şi nu îi prinde nimeni?".