Boboc s-a retras din cursa pentru preşedinţia PNL Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boboc s-a retras din cursa pentru preşedinţia PNL Brăila

• fostul senator PNL, Cătălin Boboc , susţine că a luat decizia de a nu mai candida pentru fotoliul de preşedinte al PNL Brăila, pentru care se luptă şi ex-viceprimarul Alexandru Dănăilă • acesta susţine că încă nu s-a hotărât către ce altă funcţie va accede • Boboc a precizat că nu vrea să fracţioneze şi mai mult organizaţia printr-o eventuală candidatură

 

Ex-senatorul Cătălin Boboc a luat, recent, decizia de a se retrage din cursa internă pentru preşedinţia organizaţiei judeţene. Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, liberalul a explicat că în urma alegerilor de anul trecut filiala s-a împărţit în mai multe tabere, astfel că nu a dorit ca prin candidatura sa să ajute la perpetuarea acestei situaţii neplăcute.

“Pentru mine, mai importantă decât orice funcţie de pe lumea asta este unitatea partidului, fără de care nu cred că putem să facem nimic şi nu putem să câştigăm niciodată niciun fel de alegeri. Avem experienţa alegerilor Parlamentare când dintr-o competiţie internă, legitimă de altfel, s-au creat două, poate chiar trei tabere în partid. Ne-am dat seama atunci, dar ne dăm seama cu toţii şi acum, cât de grav este. Ar fi ultimul lucru pe care mi l-aş dori şi pe care mi l-aş ierta să fiu eu unul dintre cei care poate crea falie în interiorul partidului. Ăsta e motivul pentru care am decis că e mai importantă echipa decât fiecare personaj în parte”, a declarat Boboc.

Întrebat dacă are de gând să îl sprijine pe fostul viceprimar Alexandru Dănăilă la preşedinţia PNL Brăila, Boboc a afirmat că îşi doreşte să facă echipă cu toţi colegii săi, nu doar cu cel care i-ar fi fost contracandidat. Cât despre o altă funcţie de care ar fi interesat, liberalul a precizat că încă nu s-a decis.

“Am să anunţ la momentul potrivit, când mă hotărăsc. Nu ştiu. Poate mă gândesc să mă ocup de municipiu, poate cu experienţa mea aş fi potrivit la secretariatul general, să pun la punct treaba de organizare. Vedem. Nu e important. Am avut nişte funcţii. Nu e ceva nou pentru mine sau ieşit din comun. E ultimul lucru care contează. Ştiţi ce? Din 30 de oameni în Birou, tot un cuvânt au şi membrii şi vicepreşedinţii şi prim-vicepreşedinţii. Când vrei să faci echipă şi să pui umărul, nu contează funcţia”, a mai adăugat Boboc.

De asemenea, sursa citată a precizat că înainte de a lua decizia de a se retrage din cursă a avut o discuţie atât cu Dănăilă, cât şi cu alţi colegi din partid care l-au sprijinit în demersul său.

“Am ajuns la concluzia că e cel mai sănătos aşa. Ăsta e cuvântul. Nu bine, nu rău. E cel mai sănătos”, a conchis Boboc.

Reamintim că, primul care şi-a anunţat candidatura pentru fotoliul de preşedinte al PNL Brăila a fost Alexandru Dănăilă, în cadrul unui Birou Permanent Judeţean, ce a avut loc la începutul acestei luni, la scurt timp după venirea ca şef interimar a deputatului Vasile Varga. O săptămână mai târziu, tot în cadrul BPJm a anunţat şi fostul preşedinte al organizaţiei, Cătălin Boboc că vrea să intre în această cursă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro