Mergi la conţinutul principal

Boboc nu ştie nici ce-a îngropat mâţa

Constat însă că şi alţi cetăţeni din Brăila au ajuns la concluzia că tânărul Boboc este deja învechit în rele, că se comportă ca un mic baron care crede că i se cuvine absolut totul. Dacă până acum 2-3 ani de zile măcar mima interesul faţă de subiectele importante aflate în dezbatere publică, de când s-a ajuns senator, pe Boboc îl încearcă o crâncenă durere în cot. Are Boboc o greaţă în el de zici că a mâncat ciolan afumat cu miere de albine. În plus, acelaşi Boboc afişează un enervant aer de superioritate, de parcă ar fi trimisul lui Dalai Lama în judeţul Brăila. Orice îl întrebi pe Boboc despre treburile pentru care el este plătit ca senator, o să îţi răspundă ori că nu ştie, ori că e puţin ocupat. Boboc pare mai tot timpul picat din cer, rupt de realitate, de zici că-i pe etnobotanice.
După ce săptămâna trecută a lipsit de la audierile a doi magistraţi propuşi pentru locul rămas vacant la Curtea Consituţională, pe motiv că îi era foame, senatorul Boboc a comis-o din nou. Subiectul în sine nu era unul de maximă importanţă pentru ţară şi popor, în sensul că era vorba despre aşa-numita „taxă pe cultură". Ştiţi voi, acel proiect legislativ prin care să se introducă un timbru cultural menit să mai sporească veniturile mahărilor din fruntea uniunilor astea, de scriitori, de compozitori etc, dar care va avea ca efect scumpirea cărţilor. Este adevărat că mulţi dintre români s-au lăsat de citit cam din clasa a VIII-a, atunci când orele de gramatică dispar din programa şcolară şi lectura nu mai este obligatorie. Mulţi dintre aceştia nici măcar etichete de pe rafturile supermarketurilor nu mai citesc. Dar românii care se încadrează în această categorie sunt ignoranţi pe banii lor. Senatorul Boboc habar nu avea ce e ăla timbru cultural, darămite să mai prezinte şi un punct de vedere referitor la acest subiect. Colegii de la ziarul Obiectiv şi-au irosit vremea şi minutele din abonamentul telefonic încercând să obţină două vorbe, trei prostii de la senatorul Boboc în legătură cu timbrul cultural.
Este jenant să fii senator în Parlamentul României şi să nu ai habar de un proiect de lege care, culmea, fusese aprobat tacit în prima cameră decizională (Senatul). Bă, dacă nu te interesează să participi la dezbaterile în plen, măcar ai decenţa să te informezi după vot despre ce dracu s-a discutat. Dar probabil că senatorul Boboc are alte priorităţi, cum ar fi, de pildă, să se ferească de loviturile sub centură aplicate bine ţintit de deputatul Nazare şi să le redirecţioneze, dacă se poate, în dosul altor colegi de partid. Acuma, nu-i rău că Boboc îşi doreşte să avanseze, călcând pe cadavre dacă nu merge altfel, însă pentru asta ar trebui să convingă lumea că merită să fie lider. Or Boboc nu doar că nu convinge pe nimeni că are stofă de lider, dar pe zi ce trece se dezvăluie tot mai tare ca fiind un mare ignorant, un miserupist de carieră, care urmăreşte doar să parvină, să se cocoaţe ca găina în vărful grămezii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 

Arbo300x600

 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro