Co-preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, a dat pe faţă cărţile privind excluderea Simonei Drăghincescu din partid. Acesta a prezentat principalele motive pentru care liberalii au dorit să se despartă de Drăghincescu, printre care faptul că e "o persoană conflictuală", dar şi ceea ce pare a fi foarte grav: i-ar fi sugerat viceprimarului Alexandru Dănăilă să transmită anumite acte către Parchet, în aşa fel încât consiliera să scape de urmărirea penală în dosarul "Afacerea Piaţa Halelor".
"Pentru noi e un capitol închis. Lucrurile sunt clare şi vreau să le spun o singură dată. Chiar cred că e cazul să închidem acest subiect, care ne-a ocupat foarte mult timp, care ne-a consumat foarte multă energie, din păcate, şi avem treabă să ne ocupăm de altele", şi-a început liberalul declaraţia.
Cătălin Boboc a povestit că Biroul Politic Judeţean al PNL Brăila s-a întrunit joi, iar în cadrul şedinţei s-a aprobat excluderea din partid a Simonei Drăghincescu. Deşi câţiva actuali membri liberali - ex-PDL-işti au părăsit sala în momentul în care hotărârea a fost supusă la vot, acest lucru nu a afectat demersul de a o da afară din partid.
"A fost alegerea dumnealor, a foştilor PDL-işti, care au părăsit sala. Prezenţa la şedinţa de partid nu este obligatorie pentru nimeni. Şi nu au plecat toţi, ci o parte dintre ei. La nivel personal, îi înţeleg pe fiecare. Au făcut campanii împreună, au fost colegi. Din acest spirit de colegialitate unii nu au vrut să participe la luarea unei astfel de decizii, deşi vreau să ştiţi că fiecare în parte a fost de acord că aceasta este singura soluţie. PNL Brăila are un singur adversar: PSD cu tot ce înseamnă el. PNL Brăila nu are adversari înăuntru. Practic, doamna Drăghincescu era singurul adversar intern. Doamna Drăghincescu poate face jocurile cui vrea, dar nu din interiorul partidului, ci din afară", a comentat Boboc pe tema gestului făcut de ex-PDL-işti.
Drăghincescu a demisionat pe e-mail dintr-un partid din care nu mai făcea parte
Potrivit liberalului, ex-PNL-ista Drăghincescu şi-a trimis tot în cursul zilei de joi demisia prin intermediul poştei electronice. Un demers tardiv, după cum susţine Boboc, pentru că hotărârea de excludere din barca PNL era deja luată. "Biroul Politic Judeţean al PNL Brăila, în şedinţa de joi, în conformitate cu toate prevederile statutare, a luat decizia de excludere a doamnei Drăghincescu. Ieri am primit şi noi pe mail demisia dumneaei. E tardivă. Nu poţi demisiona dintr-un partid din care nu mai faci parte", au fost cuvintele co-preşedintelui liberal de la Brăila.
Motivele pentru care PNL s-a dezis de Drăghincescu
Tot Cătălin Boboc a făcut lumină pentru aceia care se întrebau de ce Simona Drăghincescu a fost dată afară din PNL. El a invocat mai multe motive. În balanţă a atârnat foarte greu şi faptul că ex-colega lor făcea opoziţie vizavi de proiectele PNL, mai ales că multe proiecte au picat în şedinţele ordinare ale CLM din cauza votului acesteia. "Doamna Drăghincescu are o agendă personală. A avut dintotdeana. E o persoană conflictuală. A fost la PNL şi s-a certat cu Cibu, în urmă cu câţiva ani. S-a dus la PNŢCD, s-a certat cu domnul Chiru. Pe unde s-a dus, s-a certat cu toată lumea, nu a reuşit să facă echipă cu nimeni. Doamna Drăghincescu poate face echipă doar cu dumneaei şi înţeleg că în urmă nu cu mult timp a făcut echipă cu domnul Tudose, la nişte afaceri, şi cu câţiva PSD-işti. Şi cu domnul Stancu a făcut oarece echipă. Următoarea ţintă ar fi fost probabil domnul Nazare pentru doamna Drăghincescu. Nu te poţi afla într-o echipă, într-o instituţie, într-o firmă, dacă tu faci politica unei alte instituţii, unei alte firme. N-ai cum. Asta nu înseamnă că nu poţi avea discuţii, certuri chiar, la un moment dat. Dar una e să ai aceste discuţii într-o manieră constructivă şi alta e să le ai aşa, ca la piaţă, numai să faci bârfă", este de părere Boboc.
Drăghincescu i-ar fi cerut lui Dănăilă să o scape de urmărirea penală
Cea mai gravă acuzaţie adusă fostei liberale este însă aceea că i-ar fi cerut viceprimarului Alexandru Dănăilă să trimită la Parchet anumite acte care să o scape de urmărirea penală. "Îmi asum când spun: problemele personale ale fiecăruia dintre noi, fie ele şi cu Justiţia, sunt probleme care n-au legătură cu partidul şi în care PNL nu se implică! Fiecare ne asumăm şi răspundem pentru faptele noastre. Şi ne ducem singuri crucea şi ne rezolvăm problemele. Ca să implicăm în asta - cum înţeleg că a primit solicitări domnul Dănăilă -, noi, ca persoane cu funcţii publice sau chiar şi ca Primărie, şi să facem nu ştiu ce hârtie în nu ştiu ce formă, este exclus. Nu suntem şantajabili, nu suntem nici slabi de inimă, nici nu ne speriem de cineva care are gura mare! Domnul Dănăilă, în calitate de viceprimar pe acest domeniu, trebuia să transmită în mod oficial anumite documente. Şi asta mi-a spus domnul Dănăilă, că doamna Drăghincescu i-a sugerat că ar putea să le trimită într-un anume mod, încât să fie în regulă şi să închidă acest subiect. Hai să spunem că i-ar fi sugerat să le transmită Parchetului în aşa fel încât să sprijine închiderea dosarului. O să mai vorbesc despre dumneaei când o să se înscrie oficial în PSD, că oricum susţine candidaţii PSD, proiectele PSD", a încheiat Boboc.
Drăghincescu şi dosarul penal
Simona Drăghincescu este cercetată penal într-un dosar având drept sursă plângerea formulată de conducerea Administraţiei Pieţelor Brăila. Aşa cum "Obiectiv" a relatat în repetate rânduri, este vorba despre un dosar ce vizează perioada în care consilierul a fost la conducerea APT şi în care se vorbeşte despre gestiune frauduloasă, delapidare, abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, neglijenţă în păstrarea informaţiilor şi obţinerea ilegală de fonduri. Ca o paranteză, un capăt de acuzaţie a ajuns în atenţia procurorilor DNA Galaţi, care au stabilit că nu este vorba despre fapte de corupţie şi, astfel, dosarul a ajuns înapoi la Brăila pentru soluţionare. Întreg scandalul privind acest dosar penal se concentreză pe lucrările de investiţii realizate în 2009 de către Administraţia Pieţelor, în zona Pieţei Halelor. S-a ridicat astfel problema demolării unor module comerciale, din zona legume-fructe, care figurează ca fiind proprietate publică a municipiului, pentru a face loc unor noi construcţii. Demolarea respectivelor chioşcuri s-a făcut fără a exista o aprobare din partea CLM şi nici nu s-a obţinut o autorizaţie de demolare.
A doua problemă apare în cazul modulelor construite în zona de comercializare flori a Pieţei Halelor. Pentru această investiţie a fost obţinută aprobarea CLM, care a fost de acord ca spaţiile comerciale să se realizeze integral din banii DAPT, astfel încât, la final, bunurile realizate să intre în proprietatea privată a APT. Pe semnătura Simonei Drăghincescu modulele au fost cumpărate de chiriaşi, fără a se obţine însă, în prealabil, o aprobare din partea CLM. Mai trebuie precizat că loturile de teren pe care sunt amplasate chioşcurile de flori nu au fost atribuite chiriaşilor prin licitaţie publică, ci prin negociere directă, procedură în urma căreia toţi comercianţii au obţinut acelaşi preţ de atribuire.
Pentru CLM, Drăghincescu e consilier independent
Şi primarul municipiului, Aurel Simionescu, a discutat despre cazul Simonei Drăghincescu în conferinţa de presă organizată de PSD, vineri. Acesta a spus că statutul care se ia în considerare în Consiliul Local Municipal este acela cu care respectiva persoană a intrat. În cazul ex-liberalei Drăghincescu, lucrurile sunt destul de clare: aceasta nu îşi pierde mandatul de consilier municipal odată cu excluderea din PNL, ci rămâne independentă. "Doamna Drăghincescu a fost consilier independent. Tot ce socotim noi este de la momentul în care consilierii respectivi au intrat în Consiliu. Deci, statutul doamnei Drăghincescu, ca şi statutul domnului Căpăţână la Consiliul Judeţean este acela de consilieri independenţi. Aşa au intrat în Consiliu. Opţiunile de după sunt altceva. În momentul în care un consilier a trecut de la un partid la altul şi în partidul în care a trecut devine indezirabil din varii motive, pe care nu le comentez eu, iar partidul respectiv îi ridică sprijinul, nu urmează cineva de la partidul acela, ci ne întoarcem la partidul de la care a fost, pentru că legea vorbeşte despre următorul pe lista pe care a candidat. Deci, atunci când luăm nişte hotărâri mai pe genunchi, rezultatul nu este întotdeauna acela pe care ni l-am dorit. Apar tot felul de situaţii speciale, pe care ne este greu să le rezolvăm în momentul acesta. Dumneaei este consilier independent şi îşi menţine mandatul", a afirmat edilul municipiului, Aurel Simionescu.