Preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, a ţinut să facă publică strategia partidului său în condiţiile în care Guvernul Ponta nu va lua în calcul proiectele propuse de liberali în timpul alianţei USL. Mai exact, acesta a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia a anunţat că PNL are de gând să depună o moţiune de cenzură dacă până la 1 mai Guvernul Ponta nu ia în calcul şi măsurile liberalilor. Potrivit acestuia, partidul său continuă să promovează măsurile de stimulare a economiei care fuseseră asumate de Guvernul USL, dar la care PSD a renunţat - reducerea contribuţiilor de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale şi neimpozitarea profitului reinvestit. "Dacă până la dată de 1 mai Guvernul nu va introduce măsurile iniţiate de liberali, cu aplicare de la 1 iulie, PNL va iniţia demersurile pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului. Biroul Politic Naţional al PNL a decis că grupurile parlamentare din Senat şi din Camera Deputaţilor să pregătească, până în data de 30 aprilie, textul moţiunii de cenzură", a declarat Boboc. Totodată, senatorul precizează că, din punctul său de vedere, PNL-ul este unica alternativă viabilă la PSD, precum şi singurul partid care poate aduna în jurul său forţele prooccidentale. "PNL este liderul Opoziţiei şi singurul capabil să coaguleze în jurul său o mişcare de reacţie a tuturor partidelor parlamentare care consideră că acest guvern şi-a dovedit incapacitatea şi intenţiile contrare intereselor cetăţenilor. Dovadă este faptul că şi alte partide din opoziţie şi-au manifestat disponibilitatea de a susţine moţiunea de cenzură a PNL", se mai arată în comunicatul liberalilor.