Boboc - 29,2%, Dragomir - 26,4% | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Boboc - 29,2%, Dragomir - 26,4%

Candidatul PNL la Primăria Brăila, Cătălin Boboc a venit însoţit, ieri, de o armată de oameni în cadrul ultimei conferinţe de presă din această campanie şi s-a arătat destul de încrezător în privinţa rezultatului alegerilor locale din 5 iunie. Acesta a prezentat un sondaj de opinie, comandat de partid şi realizat în perioada 24 - 28 mai, în municipiu, de către ROM INFO SONDAJ SRL, o firmă specializată din Bacău, care activează din 2004. Potrivit studiului, Boboc pare să îi fi luat faţa contracandidatului său la Primărie din partea PSD, Marian Dragomir cu mai bine de două procente. Liberalii au punctat că numărul persoanelor chestionate este de 983 şi că studiul prezintă o marjă de eroare de 2,5 procente.
Aşadar, în documentul respectiv se precizează că la întrebarea - "Dacă mâine ar fi alegeri pentru funcţia de primar al municipiului Brăila, dumneavoastră cu cine aţi vota?" - 29,2% dintre cei întrebaţi l-au ales pe Boboc şi 26,4% pe Dragomir. Aceeaşi sursă precizează un scor de 12,8% pentru Simona Drăghincescu (PND),
3,7% pentru Viorel Botea (PMP), 2,7% - fostul arhitect-şef al municipiului, candidatul independent Marian Ion. Următorii sunt: Marioara Nistor (UNPR) - 2,6%, Dan Păun (ALDE) - 2,4%, Cristian Techiu (independent) - 1,5%, Mariana Bâtcă (independent) - 1,2%, Silviu Petrea (PSRO) - 0,9%, Nicuşor Cîrîc (PRU) - 0,4%, Adrian Răureanu (PRM) - 0,4%, Gheorghe Chiru - 0,3%. De asemenea, trebuie subliniat că 1,8% dintre brăilenii chestionaţi ar fi optat pentru altcineva, în timp ce 13,6% nu au ştiut sau nu au dorit să răspundă.

Situaţie diferită pe partide

Interesant este că acelaşi sondaj "RomInfo", indică o situaţie destul de diferită în privinţa viitorului CLM. La întrebarea -"Dacă mâine ar fi alegeri pentru Consiliul Local al Municipiului Brăila, dumneavoastră ce partid aţi vota?" -, cele mai multe opţiuni s-ar fi întreptat către social-democraţi. Mai exact: PSD - 31,2%, PNL - 30,4%, PND - 5,8%, ALDE - 3,7%, PMP - 3,1%, PRU - 2,8%, UNPR - 2,2%, PRM - 1,8%, PSRO - 1,7%, PNŢCD - 0,9%. Trebuie subliniat că la această întrebare 2,4% dintre cei chestionaţi ar fi bifat "alt partid", iar 14,0% nu au ştiut sau nu au vrut să răspundă. În acelaşi context, ar trebui amintit faptul că pentru a ajunge să prindă un loc în viitorul Consiliu, partidele trebuie să obţină minim 5%, în timp ce independenţii au un prag de 3%.
Pe lângă faptul că au ţinut să facă public rezultatul sondajului realizat la nivelul municipiului, liberalii au afirmat, ieri, că în urma discuţiilor pe care le-au avut cu oamenii în campania electorală, au reuşit să îşi facă o opinie cât se poate de clară în privinţa priorităţilor de după alegerile locale. Candidatul PNL la Primărie, Cătălin Boboc, a ţinut să le transmită un mesaj brăilenilor despre importanţa votului şi necesitatea schimbării PSD-ului de la guvernare. Mergând pe aceeaşi linie, acesta a lansat un atac voalat la adresa candidaturii celor trei independenţi, numindu-i "iepuraşi", fără însă a da vreun nume. "Brăilenii trebuie să meargă duminică la vot şi să îşi exprime nemulţumirea pe care noi am auzit-o şi cu care am empatizat în această campanie. Trebuie să şi-o exprime prin vot. Brăila are o şansă extraordinară să se rupă de trecut. Şi îi rog pe brăileni să se mai gândească la ceva. Sigur, cu toţii avem simpatii, avem prieteni, avem rude, poate, care sunt pe diferite liste ale diferitelor partide, sau care sunt candidaţi la diferite funcţii şi, natural, îţi vine să îi dai un vot unui apropiat. Dar un vot dat trebuie să aibă o greutate şi să îşi atingă un obiectiv. Acesta trebuie să fie acela de a schimba administraţia închisă, coruptă, pesedistă. Pentru asta, PNL a venit în faţa alegătorilor cu o echipă de oameni care pot să dea la o parte această administraţie. Aşadar, n-am să le explic brăilenilor teoria votului util, pentru că brăilenii sunt oameni inteligenţi. Dar sunt convins că s-au lămurit şi ei în această perioadă că până la urmă campania civilizată a PSD s-a limitat la a face ce ştiau, să meargă, în haită aproape, pe stradă. Să bage la începutul campaniei mulţi iepuraşi, doar, doar să câştige. Sunt convins că de luni încolo se vor gândi pentru următorii 8 ani poate, cum să se reformeze şi să se adapteze la noile condiţii", a declarat Boboc.

Dănăilă face apel la brăileni să iasă la vot pe 5 iunie

Prezent la conferinţă a fost şi viceprimarul Alexandru Dănăilă, candidat pe lista partidului pentru viitorul Consiliu Judeţean. Acesta a ţinut să le mulţumească brăilenilor care au binevoit să stea de vorbă cu echipa PNL, pe stradă, în timpul campaniei. "A fost imposibil să ne întâlnim cu toţi locuitorii municipiului, dar mare parte dintre cei care ne-au văzut pe stradă, ne-au transmis încrederea lor şi faptul că vor merge la vot. Ceea ce e foarte important. Noi ne aşteptăm ca prezenţa la vot să fie una destul de ridicată, tocmai pentru a clarifica cine şi cu ce mijloace va face politică în următorii 4 ani atât în CLM, cât şi în CJ. Partidele mici care până acum au făcut mai mult zgomot, dar nu au reuşit să finalizeze ceva, cred că ar trebui de data asta, într-un fel sau altul, să nu-şi mai găsească locul în CLM. Este un punct de vedere al nostru. Este clar: alegerea se va face între PNL şi PSD. Asta reiese din toate sondajele şi din cel pe care vi l-am furnizat astăzi (n.r - ieri). Atât la Primărie cât şi la cele două consilii. Mai departe, sunt chestiuni de reglaj. Mulţi dintre candidaţi nu vor putea îndeplini pragul pentru a-şi putea recupera cheltuielile din campanie şi probabil că asta îi va descuraja pe alţii în scrutinurile viitoare", a afirmat Dănăilă. Totodată, acesta a vorbit despre faptul că partidul a venit cu o paletă variată de consilieri, formată în mare parte din tineri şi oameni noi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro